[ad_1]
Despre educaţie în pedagogia Sfinţilor Părinţi, într-o ediţie specială BZI LIVE programată miercuri, 6 ianuarie 2021 alături de lect. univ. dr. Bogdan Constantin Neculau, directorul Departamentului de Învăţământ Preuniversitar din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi.
Pe de altă parte, despre şcoală în vreme de pandemie, realităţi şi problematici din învăţământul superior public autohton, provocările viitorului pe acest plan s-a mai dialogat alături de lect. univ. dr. Bogdan Constantin Neculau, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, este şi coordonator al Centrului de Învăţare de la „Cuza”. De precizat că universitarul a fost şi membru al Biroului Senat al Universităţii Cuza, mai exact preşedinte al Comisiei pentru activităţi studenţeşti şi parteneriate cu mediul economic şi sectorul public din Senatul celei mai vechi instituţii moderne de învăţământ superior a României.
Părinţii Bisericii au fost în epoca lor premergătorii multor teme pedagogice
Părinţii Bisericii au fost în epoca lor premergătorii multor teme pedagogice: în spaţiul educaţiei tinerilor au trasat o cale corectă, au descoperit moduri utile de educaţie şi au formulat principii pedagogice inedite. Temele educaţiei au avut drept obiectiv crearea unei personalităţi integre a ucenicilor lor. De asemenea, ei s-au preocupat de cunoaşterea omului, au studiat puterea instinctului şi lumina raţiunii, au analizat ca psihologi înţelepţi întreaga lui alcătuire psihosomatică şi s-au adâncit în taina eredităţii şi în tendinţele înnăscute fie pentru bine, fie pentru rău. Astfel, Părinţii Bisericii au reuşit în spaţiul educaţiei tinerilor să traseze drumuri sigure, premergătoare şi să se distingă ca pedagogi mari şi neasemuiţi.
Pedagogii ortodocşi credeau în exemplul şi în puterea formativ-educativa a mediului social
Pedagogii ortodocşi credeau în exemplul şi în puterea formativ-educativa a mediului social. Persoanele cu care un tânăr vine în contact direct şi apoi comunicarea cu ele exercita o influenţă importanta asupra sa şi determină până la un anumit grad demersul vieţii proprii pe care o va urma ulterior. Copilul, datorită tendinţei înnăscute spre imitare a câte vede şi aude, copiază comportamentul, faptele şi acţiunile persoanelor care-l înconjoară. Cu o uşurinţă excepţională adopta exemplele altora ca prototipuri pentru comportamentul şi acţiunea lui personală. De altfel, copilul, fiinţă „foarte educabila” şi „uşor de modelat”, preia cu uşurinţă şi-şi familiarizează repede modurile de exprimare, de gândire şi comportament al altor persoane, iar prin repetarea deasă a aceloraşi acţiuni dobândeşte obişnuinţe permanente, care cu timpul se întăresc şi ajung astfel „a doua natură” a învăţăcelului.
[ad_2]
