luni, noiembrie 25, 2024
AcasăCancanDoi americani trăiesc fără mâncare. Nu le-a mai fost foame din 2008! 

Doi americani trăiesc fără mâncare. Nu le-a mai fost foame din 2008! 

[ad_1]

Un cuplu din Statele Unite a decis că nutriţia lor are nevoie de o schimbare pe care alţii ar putea să o considere o inconştienţă: ei spun că au renunţat la mâncare aproape complet pentru că aşa trăiesc mai sănătos.

Camila Castello şi Akahi Ricardo mănâncă doar de trei ori pe săptămână şi atunci doar un fruct sau o legumă. Ei sunt adepţi ai breatharianismului, scrie Independent.

Breatharianismul este un concept care permite oamenilor să trăiască perioade îndelungate fără mâncare. Denumirea vine de la cuvântul „breath”, din engleză, care înseamnă „respiraţie”.

Camila Castello şi Akahi Ricardo nu s-au mai întâlnit cu senzaţia de foame din 2008

Cei doi, care locuiesc în SUA, spun că nu s-au mai întâlnit cu senzaţia de foame din 2008. De asemenea, femeia spune că, în timpul primei sarcini, a mâncat doar de cinci ori, în nouă luni. Medicii avertizează însă că astfel de practici sunt extrem de periculoase şi nu le recomandă o astfel de dietă.

Cuplul susţine că reuşesc să rămână în viaţă cu ajutorul „energiei care există în univers şi în ei înşişi” şi astfel sunt „alimentaţi cosmic”.

Americanii afirmă, de asemenea, că timp de trei ani nu au mâncat deloc. Acum, ei mănâncă doar la evenimente sociale sau dacă vor să guste un fruct.

„La primul copil, am încercat sarcina tip brethariană. Foamea era o senzaţie străină pentru mine şi am trăit cu ajutorul luminii şi nu am mâncat nimic. Testele de sânge mi-au ieşit perfect, iar copilul meu s-a născut sănătos”, spune Camila.

Cuplul nu le-a impus copiilor stilul de viaţă bretharian

Camila Castello şi Akahi Ricardo au un fiu de cinci ani şi o fiică de doi ani, dar nu le-au impus copiilor stilul de viaţă bretharian.

„Copiii noştri ştiu despre breatharianism şi despre energia care există în univers. Nu vom încerca niciodată să-i schimbăm, aşa că o să-i lăsăm să mănânce tot ce vor – legume, pizza, îngheţată”.

„Ne dorim ca ei să experimenteze diferitele tipuri de gusturi şi să mănânce cât sunt în creştere. Nu ar fi corect să le impunem stilul pe care l-am ales noi”, adaugă femeia.

Camila Castello şi Akahi Ricardo s-au cunoscut în 2005, iar în 2008 au descoperit breatharianismul. Iniţiat eu au devenit vegetarieni, după care vegetarieni-raw, până când au ales breatharianismul.

Ei au spus că un alt avantaj al acestui stil de viaţă este că dau mai puţini bani pe mâncare şi astfel au mai mulţi bani pentru a călători.

Medici nutriţionişti spun însă că o dietă sănătoasă, echilibrată este o parte importantă pentru sănătatea noastră. Fructele, legumele, cerealele, proteinele, grăsimile nesaturate şi lichidele nu trebuie să lipsească din meniul nostru zilnic.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments