luni, decembrie 23, 2024
AcasăActualitateDoi dintre suspecții în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu au...

Doi dintre suspecții în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu au fost prinși

[ad_1]

​Doi dintre suspecţii în cazul uciderii omului de afaceri sibian Adrian Kreiner au fost prinşi, a anunțat duminică Poliția Română. Ei au fost localizați în Marea Britanie.

„În urma cooperării poliţieneşti internaţionale, dintre autorităţile române şi cele din Ungaria, Franţa, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, precum şi Republica Irlanda, Poliţia Română a localizat doi bărbaţi, ambii în vârstă de 35 de ani, bănuiţi în cauză, pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, respectiv în Scoţia şi Irlanda de Nord”, anunţă Poliţia Română.

Potrivit datelor furnizate anterior Marian Cristian Minae şi Laurenţiu Ghiţă, doi dintre suspecți, sunt născuţi în anul 1988.

Sursa citată a precizat că cei doi au fost depistaţi de partenerii externi, pe baza informaţiilor oferite de Poliţia Română.

„În cauză, poliţiştii au informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, cu privire la localizarea şi depistarea celor doi, care a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi devansarea termenului stabilit iniţial, astfel că, pe numele bărbaţilor au fost emise mandate de arestare preventivă şi, respectiv, mandate internaţionale de arestare. Ulterior, autorităţile române au transmis autorităţilor din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord mandatele internaţionale de arestare, în vederea punerii în executare a acestora”, a mai precizat sursa citată.

Poliţiştii continuă activităţile specifice, pentru localizarea celui de-al treilea bărbat, bănuit în cauză.

Poliția a publicat numele și fotografiile suspecților

Poliția Română a publicat duminică numele și fotografiile celor trei bărbați suspectați că l-au ucis pe omul de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner. Pe numele celor trei Tribunalul Sibiu a emis duminică mandate de arestare preventivă.

Tot duminică, cei trei au fost daţi în urmărire de Poliţia Română, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi tâlhărie calificată.

Cosmin Costinel Zuleam este născut în 1992 şi are domiciliul în localitatea Horezu Poienari, judeţul Dolj, iar Marian Cristian Minae şi Laurenţiu Ghiţă sunt născuţi în anul 1988 şi locuiesc în comuna Zaval, judeţul Dolj.

Cei trei bărbaţi nu au fost prinşi de autorităţi şi sunt informaţii că ar fi părăsit ţara.

În acest caz a fost arestat preventiv un bărbat din localitatea Dumbrăviţa, judeţul Timiş, acuzat că este complice cu cei trei criminali, el fiind cel care i-a adus la Sibiu.

În urmă cu câteva zile, a mai fost reţinut un bărbat din Dolj, însă el a fost eliberat după 24 de ore, după ce anchetatorii au ajuns la concluzia că el nu are legătură cu crima de la Sibiu.

Pe 6 noiembrie, omul de afaceri Adrian Kreiner a fost bătut şi jefuit în propria casă. Hoţii i-au furat ceasuri în valoare de 200.000 de euro, însă nu au luat şi banii care erau în casă, potrivit procurorilor. În casă mai erau iubita şi fiica omului de afaceri, însă acestea nu au fost lovite.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments