[ad_1]
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) organizează în perioada 27 – 29 mai, în premieră pentru centrul universitar din capitala Moldovei, întâlnirea Adunării Generale a Asociației Naționale a Directorilor Generali Administrativi din Universitățile Publice (ANDGAUP) din România. In acest context, astăzi, 28 mai 2022, ec. Costel Palade (coordonator Direcția General Administrativă din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași) a fost ales vicepreședinte iar Sorin Iacoban ( coordonator al Direcției Generale Administrative din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași) secretar general
Vineri, de la ora 09.30, a avut loc deschiderea lucrărilor într-o ceremonie care a avut loc în centrul orașului, în complexul Palas. Cuvântul de deschidere l-a avut directorul general administrativ al Politehnicii ieșene, dr. ing. Sorin Iacoban, care le-a mulțumit celor prezenți pentru că au reușit să vină la întâlnirea organizată de TUIASI și să discute cele mai importante subiecte legate de funcționarea universităților din România.
„Vă mulțumesc din suflet că sunteți astăzi prezenți aici și că ați făcut eforturi pentru a ne putea vedea cu toții și să împărtășim în aceste zile din experiența noastră, din probleme cu care ne-am întâlnit. Îi mulțumesc pe această cale domnului rector, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, care ne-a sprijinit foarte mult în organizarea acestui eveniment. Mulțumesc și echipei cu care am lucrat pentru organizare, cât și directorilor universităților din Iași care au fost alături de mine – sper să ne întâlnim cât mai des, mai ales că înțeleg că în ultimii doi ani nu s-au făcut astfel de întâlniri”, a declarat dr. ing. Sorin Iacoban.
Rectorul TUIASI, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, le-a vorbit celor peste 90 de invitați prezenți în sală despre nevoia de cooperare dintre componenta didactică și cea administrativă într-o universitate. Rectorul a punctat că experiența ultimilor șase ani i-a arătat că sunt formate două „tabere” în instituțiile de învățământ superior și că trebuie să fie țelul comun al tuturor ca ele să fie eliminate.
„Atunci când formezi o echipă care există și va exista și după ce tu nu vei mai fi nu trebuie să pleci de la idei preconcepute. Am susținut mereu activitatea administrației universității noastre, iar sprijinul meu a fost rezultatul încrederii și aprecierii pe care o am față de oamenii de acolo. De aceea îmi permit să vă lansez unele teme de reflecție; în primul rând să nu lăsați să se creeze artificial o delimitare între cadrele didactice și personalul din administrație. Barca este una singură și toți suntem în ea. Apoi, echipa este cea care contează și ne ajută să depășim dificultățile – trebuie să deveniți consilierii rectorului, prorectorilor și cadrelor didactice, să le arătați unde greșesc în luarea unor decizii sau în stabilirea unor strategii”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.
Cuvântul a fost luat apoi de către ing. Mihai Corocăescu, președintele ANDGAUP și directorul general administrativ al Universității Politehnica București. Acesta a punctat că în anii de pandemie, când impresia unor persoane a fost că în universități nu s-a lucrat, au fost ani de suprasolicitare pentru componenta administrativă. Aceștia au lucrat zi de zi pentru a asigura activitatea în universități și au rezolvat probleme care au depășit, de multe ori, situațiile cu care s-au întâlnit până la momentul respectiv.
„A fost o muncă de echipă în ultimii doi ani și cred că ne-am descurcat cu brio. Am trecut acest test și chiar am avut un moment propice să ne facem treaba, cât și multe lucruri pe care în timpul anului universitar poate nu reușeam să le facem. Pentru noi trebuie să existe o preocupare pentru o bună colaborare cu conducerea academică și avem exemplul universităților în care, atunci când a fost încredere între echipa administrativă și conducerea universității, lucrurile au evoluat pozitiv”, a punctat ing. Mihai Corocăescu.
Lucrările adunării directorilor generali administrativ se vor concentra în prima zi, pe 27 mai, pe principalele probleme cu care se confruntă universitățile din România, fiind un panel separat în care vor dezbate directorii economici ai instituțiilor de învățământ superior. Discuțiile vor continua și pe parcursul zilei de mâine, 28 mai, fiind implicați inclusiv directori din structurile importante ale ministerelor de resort și ale structurilor acestora care sunt implicate în relația cu universitățile.
Întâlnirea ANDGAUP, organizată de către Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), vine la aproximativ o lună de când TUIASI a organizat o nouă reuniune a Consiliului Național al Rectorilor.
[ad_2]