[ad_1]
Doina Teodoru, iubita lui Cătălin Scărlătescu, a avut o primă reacție după plecarea acestuia din show-ul culinar „Chefi la cuțite”. Actrița care este și ea membră a echipei Antena 1, și-a exprimat surprinderea când a aflat că iubitul ei a fost concediat de la emisiune.
Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea au decis să nu mai participe la filmările pentru sezonul următor al emisiunii „Chefi la cuțite”, invocând oboseala excesivă. Ca urmare, conducerea de la Antena 1 a fost nevoită să îi concedieze.
Doina Teodoru, despre plecarea lui Cătălin Scărlătescu de la “Chefi la cuțite”
Doina Teodoru a declarat că a aflat vestea despre plecarea chefilor odată cu toată lumea. Actrița din filmul „Lasă-mă, îmi place! Camera 609” a menționat că iubitul ei va fi în continuare vizibil deoarece sunt multe proiecte în care este implicat.
„Eu, personal, nu pot să vă spun nimic. Va trebui să vorbiți cu Cătălin sau cu ceilalți doi chefi: ori cu Florin, ori cu Sorin. E bucătăria lor acolo, asta-i clar. Nu am știut nimic. Am fost informată după: «Vezi că se întâmplă lucrurile astea». «Ok, îmi pare rău. Ce să zic? Sunt alături de tine, orice s-ar întâmpla, cum e și normal». Şi eu am aflat odată cu toată lumea. Ce să zic? Cu siguranță va fi văzut în continuare, în restul proiectelor pe care le face”, a declarat Doina Teodoru, potrivit ego.ro.
De ce au fost dați afară de la “Chefi la cuțite” cei trei chefi
Jurații de la Chefi la Cuțite au fost dați afară de Antena 1, după ce și-au exprimat refuzul de a mai participa la filmările pentru noul sezon al emisiunii. Foștii jurați au invocat starea de oboseală drept justificare pentru refuzul lor, deși între filmări pauza a fost de 6 luni (aprilie-octombrie 2023).
În comunicatul de presă trimis de Antena 1, aceștia au arătat evoluția discuțiilor care au dus la situația dintre echipa „Chefi la cuțite” și cei trei foști jurați: Martie – Comunicare calendar de producție pentru sezonul 13 „Chefi la cuţite” către cei trei jurați. Mai-septembrie – Pregătiri producţie pentru sezon nou: difuzare anunț casting, comunicare cu toată echipa, sponsori și producție, contracte de închiriere, utilități, programare echipă filmare, preselecții în mai multe orașe din țară, asigurarea transportului pentru concurenții veniți din afara țării etc.
Toate aceste demersuri au implicat alocarea de resurse financiare și umane, peste 150 de oameni au muncit pentru pregătirea show-ului. Septembrie – Jurații anunță, cu mai puțin de 30 de zile înainte de startul filmărilor, că nu mai pot participa la filmări, invocând starea de oboseală. Octombrie – Jurații refuză calendarul de producție modificat, deși acesta a fost ajustat conform propunerii lor.
Doina Teodoru a avut o primă reacție după plecarea lui Cătălin Scărlătescu din show-ul culinar „Chefi la cuțite” și i-a asigurat pe fanii acestuia că îl vor revedea în alte proiecte.
[ad_2]