[ad_1]
“Apa bauta in timpul mesei dilueaza sucurile digestive- un mit absurd si fals!”, spune nutritionista Mihaela Bilic. Ea susţine că poţi bea liniştit apa în timp ce mănânci, pentru că acest gest nu influenţează în niciun fel digestia. Ba chiar este recomandat, pentru că astfel te saturi mai repede şi eviţi să mănânci în exces.
“Nu ştiu cum anumite idei şi explicaţii au ajuns să fie înrădăcinate adânc şi definitiv în conştiinţa oamenilor fără ca ele să fie demonstrate sau argumentate. Sunt luate de bune şi spuse din gură în gură până devin un adevăr universal.
Şi dacă te întrebi cine a zis toată lumea ridică din umeri şi spune „aşa am auzit”. Din această categorie de mituri absurde face parte şi avertizarea conform căreia a bea apa în timpul mesei e o greşeală, împiedica digestia corectă pentru că diluează sucurile digestive.
Nimic mai neadevărat, sucurile digestive sunt secretate în funcţie de tipul de alimente consumate, de câte grăsimi, proteine sau glucide sunt prezente în intestin şi care trebuie descompuse pentru a fi absorbite în sânge. Apa nu are legătură cu sucurile digestive şi dacă bei apa în timpul mesei nu faci decât să umpli mai tare stomacul, să te saturi mai repede.
E bine sau nu să bem apă în timpul mesei?
Cantitatea de apă din alimente sau din stomac nu influenţează concentraţia sucurilor digestive. Să luăm de exemplu pâinea, fie că e proaspătă, prăjită sau făcută pesmet ea va necesita aceleaşi enzime pentru digestie.
Aşa că pentru organism nu face diferenţa dacă mâncăm pâine proaspătă sau pâine prăjită peste care bem apa. E ca şi cum ai spune că friptură cu orez se digera corect însă e o problemă să mâncăm ciorba de perişoare, unde carnea şi orezul sunt puse în multă apă.
Sau luaţi exemplu fructelor: dacă mâncăm prune uscate şi bem un pahar de apă ar însemna că organismul să nu le mai poată digera? Deci el nu ştie să funcţioneze decât dacă pruna e proaspătă?
Argumentele sunt stupide, pe măsură absurdului din enunţ! Nu exista sucuri digestive mai concentrate sau mai diluate, ele ştiu să acţioneze indiferent de cantitatea de lichid din tubul digestiv. Indiferent dacă am mâncat un biscuit sau un iaurt corpul nostru va secretă automat substanţele necesare digestiei.
Apa e singurul element care nu trebuie digerat deci secreţia de sucuri digestive nu depinde de apă. Şi culmea, cu cât un stomac e mai plin de apă cu atât rămâne mai puţin loc pentru produse bogate în grăsimi, zahăr şi calorii:) Aşa că dacă ţineţi la silueta voastră beţi apă în timpul mesei, veţi mânca mai puţin şi vă veţi satura mai repede. “
[ad_2]