luni, decembrie 23, 2024
AcasăSocialEvenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 3–9 decembrie...

Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 3–9 decembrie 2023

[ad_1]

Duminică, 3 decembrie – Duminica a 31-a după Rusalii (Vindecarea orbului din Ierihon)

În Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din satul Ceir (comuna Todireni, judeţul Botoșani, Protopopiatul Botoșani), Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sluji Sfânta Liturghie şi va sfinţi casa parohială și o troiță.
***
La Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” – Blebea din Protopopiatul Târgu Neamţ, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va sluji Sfânta Liturghie.
***
Biserica Parohiei Valea Adâncă din Protopopiatul 3 Iaşi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 3 – „Sfântul Arhidiacon Ştefan”, în cadrul căreia preotul Petrică Pârlea va susține conferința cu tema Repere canonice referitoare la muzica bisericească.

Luni, 4 decembrie – † Sfânta Mare Muceniță Varvara

În Parohia „Sfânta Mare Muceniţă Varvara” – Văratec, Protopopiatul Târgu Neamţ, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul va sluji Sfânta Liturghie.
***
Protopopiatul Botoşani organizează astăzi consfătuirea lunară cu preoţii.
***
Expoziţie de fotografie: Chipuri la vârsta senectuții. Ani de povești în imagini
În contextul Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice, Pro Vita Iași a creat un proiect special care spune poveștile unor oameni aflați la lumina din capătul anilor.

Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 3–9 decembrie 2023

Expoziția de fotografie „Chipuri la vârsta senectuții. Ani de povești în imagini” scoate în evidență zece istorii impresionante ale unor persoane vârstnice, adevărate mărturii pro-viață. Proiectul decurge din misiunea Pro Vita, cea de a fi în slujba vieții, prin programe dedicate mamelor, copiilor, familiilor, dar și prin derularea campaniilor de informare și promovare a valorilor pro life.

Printre personajele expoziției se regăsesc părinți cu mulți copii, membri din familii numeroase, soți cu o căsătorie îndelungată, văduvi cu vieți marcante, cântăreți bisericești cu activitate bogată. Expoziția de fotografie va fi vernisată astăzi începând cu ora 15.00 şi poate fi vizitată în perioada 4-10 decembrie, în spațiul de la etajul al II-lea al Librăriei Doxologia situată pe Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt din Iaşi.

Expoziția este alcătuită din zece fotografii de tip portret, realizate în biserici din Iași, Belcești, Lețcani, Mogoșești, Luceni și Horpaz.

Fotografiile „Chipuri la vârsta senectuții. Ani de povești în imagini”, însoțite de interviurile video și text vor fi disponibile, începând cu 4 decembrie, pe provitaiasi.ro.
***
Expoziția Icoane ale Maicii Domnului

La Muzeul Mitropolitan din Iași va avea loc astăzi, începând cu ora 17.00, vernisajul expoziției „Icoane ale Maicii Domnului”. Evenimentul va avea loc în sala Sinaxar din Muzeul Mitropolitan din Iaşi. Invitații vernisajului vor fi Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, pr. dr. Marcel Cojocaru și expertul restaurator Loredana Popa. Manifestarea este organizată în parteneriat cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” și Colegiul „Sfântul Nicolae” din Iași. Expoziția va putea fi vizionată până pe data de 1 martie 2024.
***
Introducere în atmosfera colindelor, la Piatra Neamţ

Parohia „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” – Mărăței III din Piatra Neamț organizează evenimentul „Un cântec de slavă răsună – la poarta bogatului, la poarta săracului, în inimi și gând, în cer și pe pământ bucurie sfântă dăruind”. Activitatea cultural-religioasă închinată sărbătorii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos va începe la ora 17.00 şi va avea loc în Sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț.

Invitați vor fi: Corala „Armonia sufletului”, Corul de copii „Vlăstarele armoniei sufletului” a Parohiei „Sfinții Părinți Ioachim și Ana”, Trupa artistică „Frații Cuibar” şi elevii clasei a IV-a A de la Colegiul Tehnologic „Spiru Haret” Piatra Neamț. Prin această activitate se dorește introducerea în atmosfera colindelor, trăirea și mărturisirea acestei sărbători în viața creștinilor și cuprinderea bucuriei pe care ne-o aduce această frumoasă perioadă a anului.
***
Parohia Lunca Cetăţuii 3 din Protopopiatul 3 Iaşi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 4 – „Sfântul Evanghelist Ioan”, în cadrul căreia preotul Petru Ceobanu va susține conferința cu tema Parohia, familia și persoanele vârstnice, comuniune și conlucrare.
***
Parohia „Naşterea Maicii Domnului” – Potoci din Protopopiatul Ceahlău va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 1 – „Sfântul Ioan Gură de Aur”, în cadrul căreia preotul Vasile Cristian Dăscălescu va susţine conferinţa cu tema Cum pot afecta legile viețuirea creștină.
***
Biserica Parohiei „Sfântul Nicolae” – Bodeşti din Protopopiatul Piatra Neamţ va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 13 – „Sfântul Mina”, în cadrul căreia preotul Adrian Jipa va susține conferința cu tema Mari imnografi ai Bisericii: Sfântul Ioan Damaschin.

Marţi, 5 decembrie

Parohia Ţibăneşti din Protopopiatul 3 Iaşi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 2 – „Sfântul Apostol Andrei”, în cadrul căreia preotul Neculai Dumitriu va susţine conferinţa cu tema Importanța muzicii psaltice în cultul și misiunea Bisericii Ortodoxe Române.
***
Biserica Parohiei Zbereni din Protopopiatul Hârlău va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 4 – „Sfântul Ierarh Nicolae”, în cadrul căreia preotul Mihai Ursu va susține conferința cu tema Valorificarea potențialului vârstnicului în parohie.
Miercuri, 6 decembrie – †) Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei
Astăzi, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan va sluji Sfânta Liturghie la Mănăstirea Popăuţi din judeţul Botoşani, iar Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul la Biserica „Sfântul Nicolae” – Domnesc din Iaşi.
***
Începând de astăzi şi până pe 15 decembrie, membrii Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) – Filiala Iaşi desfăşoară programul „Colindul prin cămine”. Tinerii înscrişi în ASCOR Iaşi îşi vor colinda colegii de facultate cazaţi în căminele studenţeşti ieşene.

Joi, 7 decembrie

Protopopiatul Darabani organizează astăzi consfătuirea lunară cu preoţii care va fi prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, în cadrul căreia va fi susţinută coferinţa Magii şi semnificaţiile darurilor aduse lui Hristos.
***
La Paraclisul „Sfântul Ierarh Iosif” din Muzeul Mitropolitan din Iaşi, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul va sluji Sfânta Liturghie în cadrul căreia va hirotesi întru duhovnic doi preoţi.
***
Persoanele cu Sindrom Down pot străluci?

Secţia Asistenţă Socială a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi organizează astăzi evenimentul „Dizabilitatea:

Abilităţi şi Aptitudini – Persoanele cu Sindrom Down pot străluci?”. Activitatea va începe de la ora 16.00, la Sala „Iustin Moisescu” din cadrul

Ansamblului Mitropolitan din Iaşi. Din program, amintim:
– prezentarea Asociaţiei Down Activ Moldova (ADAM);
– programul artistic al tinerilor cu Sindrom Down din cadrul asociaţiei ADAM;
– susţinerea prezentărilor cu temele: Cel de-al treilea cromozom – despre Sindromul Down, Rolul terapiei spirituale în procesul de integrare socială şi Asistenţa Socială a tinerilor cu dizabilităţi;
– miniconcertul de colinde „Întâmpinaţi pe Domnul cu Bucurie”;
– workshop-ul „Rolul Asistentului social teolog în serviciile sociale dedicate persoanei cu dizabilităţi” , ce va prilejui interacţiunea studenţilor teologi asistenţi sociali cu tinerii cu Sindrom Down;
Evenimentul va fi moderat de pr. lect. dr. Ilarion Mâţă.
***
Concertul de colinde al corurilor din Protopopiatul Hârlău

Începând cu ora 17.00, la Casa de cultură a comunei Erbiceni, va avea loc concert de colinde al corurilor din Protopopiatul Hârlău. În prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, vor concerta: Corul Potirul (al preoților din Protopopiatul Hârlău), Corul Sfânta Parascheva (al preoteselor din Protopopiatul Hârlău), Corul Sfântul Nicolae (al parohiei Nicolae Bălcescu I), Corul Mira Lichiei (ATOR Belceşti), Corul Sfântul Mina (al Parohiei Sfânta Parascheva – Focuri), Corul Hurgheșul și Hurgheșelul (al Parohiei Feredeni) şi Corul Sfinţii Trei lerarhi (al Parohiei Nicolae Bălcescu ll).
***

În Protopopiatul Piatra Neamţ se vor întruni astăzi două cercuri pastorale:

– Parohia Cazaci va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 15 – „Sfinţii Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi”, în cadrul căreia preotul Anton Pintilie va susţine conferinţa cu tema Canoanele Utreniei – cele 9 cântări biblice – un tezaur neexplorat.

– Parohia Cazaci va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 13 – „Sfintul Mina”, în cadrul căreia preotul Constantin Cosmin Filip va susţine conferinţa cu tema Valorificarea potențialului vârstnicului în parohie.
***
Parohia „Buna Vestire” din Botoșani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Antonie cel Mare” – Botoșani, în cadrul căreia preotul Marian Macuc va susține conferința cu tema Roman Melodul, imnograf al Bisericii Ortodoxe.

Vineri, 8 decembrie

Parohia Nicolae Bălcescu II din Protopopiatul Hârlău va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 10 – „Sfântul Vasile cel Mare”, în cadrul căreia preotul Florin Vamanu va susține conferința cu tema Sfântul Roman Melodul – model de sfințire și inspirație.
Sâmbătă, 9 decembrie
La Mănăstirea Zosin din judeţul Botoşani, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul va oficia Slujba de Priveghere.
***
Târg de Crăciun, la Miclăuşeni

Castelul Sturdza de la Miclăușeni organizează, în zilele de 9 şi 10 decembrie, Târgul de Crăciun, locul de unde pot fi văzute şi achiziţionate obiecte și decorațiuni de Crăciun, cadouri produse de meșteșugari locali, potrivite pentru a fi puse sub brad sau oferite celor dragi. Programul de vizitare a Castelului Sturdza este zilnic, astfel: de marţi până vineri între orele 11.00–18.00 (ultima intrare la ora 17.00), sâmbăta și duminica, între 12.00–18.00 (ultima intrare la ora 17.00), iar lunea, între orele 10:00–16:00 (ultima intrare la ora 15.00). Vizitarea castelului în afara acestui program se poate face prin rezervare cu minim 24h înainte de ora dorită pentru vizită și în funcție de disponibilitatea gazdelor.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments