[ad_1]
Astăzi, 6 mai, președintele Senatului, Florin Cîțu, a discutat cu președintele Lituanei, Gitanas Nausėda, despre războiul din Ucraina și despre susținere aderării atât a acestui stat, dar și a Republicii Moldova și a Georgiei, la Uniunea Europene.
„Am transmis că este nevoie de sancţiuni imediate împotriva Rusiei pentru a ne asigura că nu va fi război şi în alte ţări. Blocada totală a comerţului cu Rusia este necesară pentru ca aceasta să nu mai folosească instrumentul energetic ca mijloc de şantaj sau de presiune politică”, a arătat Cîţu.
Florin Cîțu, despre cum a decurs întrevederea cu președintele Republicii Lituania
El a adăugat că în cadrul discuţiei au fost abordate teme precum planul de reconstrucţie a Ucrainei, susţinerea pentru aderarea Ucrainei, Republicii Moldova şi a Georgiei la Uniunea Europeană.
„Am avut, astăzi, o întrevedere cu preşedintele Republicii Lituania, Gitanas Nausėda. Am discutat despre războiul din Ucraina. Am agreat că avem nevoie de o apărare mai puternică, în special în ceea ce priveşte Flancul Estic, pentru a evita riscul de propagare a conflictului”, a afirmat Florin Cîţu, vineri, într-o postare pe Facebook.
Preşedintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, s-a aflat, vineri, în vizită oficială la Bucureşti, având întrevederi cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu premierul Nicolae Ciucă.
Preşedintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, în România
Președintele României, Klaus Werner Iohannis, l-a întâmpinat vineri, 6 mai 2022, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, care a ajuns în România. Cei doi șefi de stat urmează să poarte discuţii despre sprijinirea Ucrainei care a ajuns la cea de-a 72-a zi de război.
Liderul de la Cotroceni l-a primit astăzi, 6 mai 2022, pe omologul sau lituanian Gitanas Nausėda care a ajuns în România. Administraţia Prezidenţiala anunţa de ieri că vizita are loc în contextul dialogului politic româno-lituanian.
„Vizita Președintelui Republicii Lituania are loc în contextul dialogului politic susținut româno-lituanian și în vederea continuării coordonării strânse cu privire la situația de securitate cauzată de agresiunea ilegală a Rusiei în Ucraina”, anunța joi Administrația Prezidențială.
[ad_2]