[ad_1]
Astăzi, 14 aprilie, în cadrul ședinței de Guvern, s-a aprobat Memorandumul cu tema „Aprobarea raportului negocierii Acordului-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, în valoare de 216 mil. EUR, pentru susținerea Proiectului privind reabilitarea patrimoniului construit și a clădirilor cu destinație culturală și a semnării textului negociat al Acordului-cadru de împrumut de către ministrul Finanțelor”.
Proiectul este dedicat restaurării și refacerii celor mai importante clădiri cu destinație culturală din România și este, în prezent, cu un pas mai aproape de momentul operaționalizării, preconizată pentru anul în curs, a transmis ministerul Culturii.
Ministerul Culturii va realiza opt obiective de investiţii de importanţă semnificativă
Aprobarea Memorandumului marchează agrearea formei finale a Acordului-cadru de împrumut dintre România și creditorul extern, în termenii și condițiile negociate de cele două părți în ultimele luni și precede parafarea documentului bilateral. După semnare, Acordul-cadru de împrumut va fi supus aprobării conform legislaţiei române în vigoare.
Reamintim că prin acest Proiect, Ministerul Culturii va realiza un număr de opt obiective de investiţii de importanţă semnificativă, structurate conform Acordului-cadru de împrumut în două componente:
1. Reabilitarea de monumente istorice, care vizează cu precădere restaurarea în profunzime și refacerea următoarelor monumente istorice:
Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti;
Teatrul Naţional şi Opera Română – Cluj-Napoca;
Vila „Florica” de la Ștefănești – jud. Argeș, dată în folosința Muzeului Național „Brătianu”;
Conacul „Vârnav Liteanu” de la Liteni – jud. Suceava;
Vila „Ion I.C. Brătianu” din București, sediu al Serviciului Colecții Speciale al Bibliotecii Naționale a României;
Muzeul Național al Revoluției Anticomuniste din Decembrie 1989, Timișoara.
O nouă sală de concerte va fi construită la Iași
2. Reabilitarea și construirea de clădiri culturale, care vizează:
Reabilitarea clădirii Teatrului Național „Marin Sorescu” Craiova; și
construcția unei noi săli de concerte în Iași (care va găzdui Opera Națională Română din Iași).
Costul total net al proiectului este de 270 mil. Euro, din care 216 mil. Euro (80%) vor fi asigurați din împrumutul aprobat, iar diferența de cca. 54 mil. Euro, la care se adaugă taxele și impozitele aferente proiectului, se asigură de la bugetul de stat.
Filarmonica din Iași va fi refăcută prin PNRR
Clădirea Filarmonicii de Stat din Iași va fi refăcută cu fonduri prin cel mai important program de finanțare derulat în ultimii ani în România. Imobilul, monument istoric, din zona centrală a Municipiului Iași se află într-un stadiu avansat de degradare.
Recent, conducerea Filarmonicii ieșene a discutat cu Cseke Attila, ministrul Dezvoltării Regionale pentru susținerea investiției prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Dosarul a fost depus ieri de Consiliul Județean (CJ) Iași, principiul de finanțare fiind ”primul venit, primul servit”. Prin PNRR se vor aloca 21,7 milioane de lei (4,3 milioane de euro).
[ad_2]