[ad_1]
Toate părţile componente ale gutuiului se folosesc în scopuri terapeutice: frunzele, fructele, sâmburii, cotorul fructului şi chiar scoarţă de pe crenguţele tinere ale gutuiului.
Cu un conţinut ridicat de apă (70-72%), zaharuri (6-13%), vitamine (A, B, PP) şi minerale (calciu, fier, fosfor, potasiu), gutuile aduc beneficii sănătăţii dacă sunt consumate ca atare, sub formă de remedii naturiste, fie folosite la prepararea deserturilor.
Sub formă de infuzie, decoct, macerat, emulsie sau lichior medicinal, gutuile au grijă de sănătatea digestivă, de problemele respiratorii, dar şi de arsuri sau eczeme.
Nici frunzele de gutui nu sunt de neglijat. Ele conţin acizi organici, dintre care acidul quinic are cea mai mare concentraţie (aproximativ 72%), fiind urmat de acizii citric (circa 13%), oxalic, malic, fumaric şi shikimic.
În frunzele gutuilor se mai găsesc numeroşi alţi compuşi fitochimici cu acţiune antioxidantă şi antiinflamatorie dovedită, precum quercetina şi rutinul.
Iată câteva dintre beneficiile ceaiului din frunze de gutui!
Beneficiile ceaiului din frunze de gutui – tratează afecţiunile ficatului şi pancreasului
Studii recente japoneze au arătat că gutuile au substanţe importante antivirale, care au rol important în cazurile de hepatită. Sucul de gutui, dar şi gutuile crude sunt cele mai bune pentru tratarea bolilor de ficat şi pancreas. Sucul de gutui diluat cu suc de mere este foarte benefic pentru activitatea pancreasului.
Ceea ce este extraordinar la acest fruct este faptul că şi frunzele au proprietăţi deosebite. Aşadar, nu ezitaţi să luaţi frunze de gutui, care lăsate la uscat fac un ceai excelent pentru diverse afecţiuni. De pildă, suferinzii de hipertensiune ar trebui să facă macerat din frunze de gutui, acesta reglează tensiunea arterială.
Beneficiile ceaiului din frunze de gutui – tratează hipertensiunea arterială şi reglează glicemia
Ceaiul din frunze de gutui se foloseşte în tratarea insuficientei cardiace şi a bolilor de ficat. Pentru persoanele cu afecţiuni cardiovasculare, atât ceaiul, cât şi fructele proaspete le sunt benefice.
Datorită numeroaselor vitamine conţinute în frunzele de gutui, acestea se folosesc sub formă de infuzie şi pentru stările de nervozitate, depresie, agitaţie, insomnie. Frunzele de gutui au efecte sedative, iar substanţele prezente în frunze şi fruct sunt antidepresive.
De asemenea, ceaiul din frunze de gutui, dar şi gutuile crude sunt foarte utile în curele de slăbire, deoarece au proprietăţi diuretice şi depurative.
Aşadar, ajuta la eliminarea toxinelor din organism şi a kilogramelor în plus. De altfel, toamna este unul dintre cele mai bune anotimpuri pentru slăbit, având atâtea fructe şi legume proaspete care ajuta la detoxifiere şi slăbire.
Datorită conţinutului de acid quinic, acid malic, oxalic şi citric, beneficiile frunzelor de gutui sunt foarte intens studiate de specialiştii în biochimie. Frunzele mai conţin şi alţi compuşi fitochimici, cu acţiune antiinflamatorie şi antioxidanta.
Diabetul zaharat este o altă boala ce poate fi ţinută sub control prin infuzia de ceai de frunze de gutui. O lingură de frunze de gutui la o cană de apă fiartă, porţionata în trei este suficient.
Beneficiile ceaiului din frunze de gutui – excelent remediu pentru răceli, gripe şi infecţii gastro-intestinale
Gutuile sunt recunoscute pentru efectele lor benefice în răceli şi gripe, iar ceaiul din frunzele gutuilor este un remediu natural foarte bun pentru tusea convulsivă. De altfel, unele persoane îl folosesc şi în crizele de astm.
Gutuile sunt un remediu la îndemână în această perioadă pentru cazurile de infecţii gastro-intestinale sau diaree. Astfel, se prepară un decoct din 5 grame de frunze de gutui, peste care se toarnă 200 de ml de apă fiartă.
Decoctul se ţine pe baie de aburi încă 20 de minute. Se lasă la răcit şi se pune într-o sticlă, care se completează cu apă fiartă şi răcita. Se iau zilnic 2 linguri de decoct de trei ori.
Ceaiul din frunze de gutui este remediu excelent împotriva mătreţii şi se foloseşte cu încredere pentru întărirea firului de păr şi hrănirea lui.
[ad_2]