[ad_1]
Jurnalistul Ion Cristoiu scrie, în această dimineaţă pe propriul blog despre faptul că eșecul unei moţiuni de cenzură ar putea fi un dezastru nu numai pentru România dar şi pentru Florin Cîțu și Klaus Iohannis. Redăm, integral, editorialul publicat de jurnalist pe propriul blog:
Am încheiat luni, 4 octombrie 2021, emisiunea România9 de la TVR, concluzionând, împreună cu Ionuț Cristache:
Mâine, marți, 5 octombrie 2021, Guvernul Florin Cîțu va pica la Moțiunea de cenzură. E atât de sigur, încât trecerea Moțiunii de cenzură nu va fi o știre. Va fi o știre dacă nu trece și Guvernul Florin Cîțu va rămâne la Palatul Victoria.
Acestor concluzii le-aș adăuga acum una mult mai importantă:
Supraviețuirea Guvernului Cîțu ar fi nu numai o știre. Ar fi un dezastru. Pentru toată lumea.
Pentru țară în primul rând. Dar și pentru PNL și pentru Klaus Iohannis. S-a invocat de către George Simion, liderul AUR, al unui partid aflat într-o ascensiune fulminantă, că nu știu ce deputat PNL ar fi încercat să cumpere un parlamentar AUR, ca să nu vină la Moțiunea de cenzură. Dacă așa stau lucrurile, parlamentarul respectiv ar trebui dat afară din PNL.
Pentru prostie, deoarece numai un tălâmb ar fi riscat un gest atât de periculos pentru ceva absolut inutil. Admiţând că insul de la AUR nu venea la vot, cum ar fi supraviețuit prin asta Guvernul în condițiile în care Opoziția are o rezervă de peste 50 de parlamentari pentru a trece Moțiunea?
Pentru acțiune în contra intereselor PNL, deoarece PNL are tot interesul ca Guvernul Florin Cîțu să cadă. Și când spun PNL mă refer la PNL-ul condus de Florin Cîțu. Și nu la orice Moțiune, ci la Moțiunea depusă de PSD. Oricât ar părea de ciudat, încă din dimineața lui 28 septembrie 2021, când PSD s-a grăbit să depună o Moțiune pe care o uitase prin sertare, s-a întrezărit o înțelegere între PSD și PNL. Bănuiala a devenit certitudine când, la prânz, după decizia CCR, Birourile reunite ale Camerelor au votat intrarea în circuit de urgență a Moțiunii PSD. Constituția și Decizia CCR reclamau repunerea în circuit a Moțiunii AURU-USRSPLUS deja citită în Plen. Programarea Moțiunii PSD era imposibilă fără acordul PNL.
De ce avea nevoie PNL ca Guvernul să cadă la Moțiunea PSD și nu la cea semnată de AUR și USRPLUS?
E o întrebare ce ar putea să surprindă. Ea presupune implicit că PNL condus de Florin Cîțu nu și-a mai pus problema să lupte pentru supraviețuirea Guvernului. Da, PNL și-a dat seama că plecarea Guvernului Florin Cîțu era fatală. Dacă nu se întâmpla cu Moțiunea AUR-USRPLUS atunci se întâmpla cu Moțiunea PSD, pe care PSD-ul ar fi depus-o imediat ce ar fi picat prima Moțiune. Ca să nu mai spun că Guvernul era obligat să vină în Parlament cu noii miniștri.
Căderea la Moțiunea PSD are pentru PNL următoarele avantaje:
1) Confirmă existența pe scena politică a două partide mari, cu adevărat importante PNL și PSD.
2) Trecerea Moțiunii AUR-USRPLUS ar fi marcat pentru opinia publică victoria USRPLUS. PSD n-avea nici un interes să facă din AUR un partid în stare să prăbușească Guverne. PNL n-avea interesul să umfle mușchii USRPLUS prin victoria asupra PNL.
3) Moțiunea AUR-USRPLUS cerea, prin textul din care AUR scosese orice referire la miniștrii USRPLUS, doar căderea lui Florin Cîțu. Deși trecerea unei Moțiuni avea semnificația constituțională a Căderii întregului Guvern și nu numai a premierului, USRPLUS ar fi impus imaginea că Moțiunea a dat jos doar premierul. Prin trecerea Moțiunii PSD, care atacă și miniștrii USRPLUS, se creează premisele unei campanii PNL pe tema „USRPLUS și-a dat jos propriul Guvern aşezându-se în trena Ciumei Roșii”. De vor fi negocieri, USRPLUS nu va mai avea aplombul din ziua când a depus Moțiunea.
La o adică sprijinul dat Căderii Guvernului PNL de către USRPLUS poate fi un motiv pentru PNL să nu mai negocieze cu USRPLUS. Mai ales că liderii USRPLUS, inclusiv foștii miniștri, au denunțat nu numai pe Florin Cîțu, dar și PNL și pe Klaus Iohannis.
4) În eventualitatea unui Guvern minoritar, PSD își poate permite să-l sprijine în Parlament fără a pierde prea mult în ochii propriului electorat. Uite, am dat jos Guvernul, dovadă a forței PSD! Am fi vrut alegeri anticipate. Klaus Iouannis s-a opus. PSD e un partid responsabil. Nu-și poate permite să vadă o țară neguvernată.
5) PSD are voie o singură Moțiune pe sesiune. Admiţând că va fi pusă pe rol și Moțiunea AURPLUS (greu de conceput, dacă ne gândim la prestația AUR din ultimele zile), îndreptată împotriva Guvernului care se va forma peste ceva timp, ea va suna ca dracu pentru electorat. Cum să depui Moțiune împotriva unui Guvern care n-a intrat bine în pâine? Ar fi și pentru PSD un motiv de a refuza să voteze Moțiunea.
De ce ar fi un dezastru pentru țară dacă Moțiunea nu trece?
E limpede că nu doar Florin Cîțu, dar și întreg Guvernul s-au epuizat din punct de vedere al suflului politic. Presupunând că Guvernul va supraviețui Moțiunii de cenzură, el va fi lipsit exact de ceea ce-i trebuie unui Guvern în perioada dificilă care urmează: un minim capital politic.
E limpede, de asemenea, că după încheierea celor două Congrese, la nivel de administrare a țării se simte nevoia unui nou început. Acest nou început înseamnă formarea unui nou Guvern, condus de altcineva decât Florin Cîțu. Prin nou Guvern nu se înțelege același Guvern, dar fără Florin Cîțu. Indiferent că USRPLUS va reveni sau nu la Guvernare, noul Guvern trebuia să aibă multe fețe noi, la unele ministere cu miniștri beneficiari de capital politic însemnat. S-ar cuveni să se schimbe și structura Guvernului. Tot pentru a lăsa impresia de nou început. Acest nou început ar da Puterii de Dreapta (doar PNL-UDMR sau PNL-UDMR-USRPLUS) un răgaz de câteva luni în ochii electoratului. Multe dintre dificultăți vor fi suportate mai ușor de populație sub puterea iluziei c-a început o nouă Eră. Acest nou început presupune și-o imagine de forță, dată de Unitate. Aici intervine chestiunea alierii cu USRPLUS. Dacă USRPLUS nu renunță la aroganță, chiar din primele zile noul început va fi compromis de reluarea certurilor. De aceea, cred că deși se va juca teatrul mâinii întinse USRPLUS, în realitate PNL și Klaus Iohannis au interesul unei Guvernări doar a PNL.
Ipoteza contrară – adică supraviețuirea Guvernului Cîțu – nu vreau s-o iau în considerare. Atât de proastă e pentru țară.
Nu iau în considerare nici ipoteza unei desemnări a lui Florin Cîțu ca premier. Nu cred că Klaus Iohannis e atât de iresponsabil încât să-l desemneze pe Florin Cîțu. Chiar pentru Florin Cîțu ar fi un dezastru:
1) Ar putea ajunge să fie mai urât decât Nicolae Ceaușescu. Dacă acum stă deoparte, mai are șanse să revină ca premier până în 2024.
2) Ar scăpa PNL din mină. Florin Cîțu are nevoie de energie pentru a pune mâna pe PNL de-adevăratelea. Ocupat cu Guvernarea, în ultimele zile a lăsat PNL de izbeliște. Trebuie să rezolve dizidența Ludovic Orban prin atragerea de partea echipei câştigătoare a susținătorilor lui Ludovic Orban.
Nu mai spun ce dezastru ar fi pentru Klaus Iohannis rămânerea lui Florin Cîțu în fruntea Guvernului.
Ca orice siguranță arsă, un Florin Cîțu premier ar lăsa să treacă toată ura împotriva Puterii spre Cotroceni.
Tot ce-am scris mai sus se bazează pe ipoteza unui comportament lucid, inteligent, responsabil al lui Florin Cîțu, al liderilor PNL, al lui Klaus Iohannis.
În postdecembrism au fost multe situații în care calculele întemeiate pe comportamentul rațional al politicienilor au fost infirmate.
De aceea, repet, în final, luându-mi măsuri de precauție pentru a nu mă dovedi un fals profet:
Ipoteza mea se bazează pe ceea ce cred c-ar trebui să fie un comportament responsabil de oameni în toate mințile.
Nu uit însă învățătura care spune că Dumnezeu le ia mințile oamenilor, când vrea să-i piardă.
[ad_2]