[ad_1]
Potrivit unei tradiții românești de secole – totul e un meci de fotbal, inclusiv un concert al Filarmonicii, dat fiind că vioara vrea să fie mai dihai decît flautul – admiterea noastră în spațiul Schengen a devenit prilej de pariuri.
Intrăm sau nu în Spațiul Schengen?
Unii pariază că Da.
Alții pariază că Nu.
Mulți cititori mă întreabă ce cred:
Intrăm sau nu în Schengen?
Nenorocirea Istoricului clipei care e ziaristul stă în nevoia de a se pronunța asupra unor evenimente în desfășurare. Evenimentele însă țin de Istorie. Și, din cîte se știe, Istoria are hachițe. A te lansa, ca Istoric al clipei, într-o profeție gen – Sigur România va fi admisă în Schengen – e o aventură riscantă. N-o să uit cum scria bietul Istoric al clipei, Pamfil Șeicaru, în iulie 1942 despre Victoria sigură a Germaniei la Stalingrad. Comentariile sale susțineau, fără o minimă prudență, că Rusia lui Stalin e la pămînt, că Stalingradul va fi locul în care Armata Roșie va primi lovitura fatală. Și Hitler era convins de asta. Pregătise echipele de filmare pentru a imortaliza momentul cînd rușii aveau să fie aruncați în Volga. Peste patru luni, în dimineața lui 19 noiembrie 1942, începe Dezastrul Armatei Române la Cotul Donului. Pe 31 ianuarie 1943, la Stalingrad, Mareșalul Paulus se predă Armatei Roșii. Rușii pornesc tăvălugul spre Vest. Cînd paria că Rusia va fi înfrîntă, Pamfil Șeicaru nu-și imagina că, doar peste doi ani, în vara lui 1944, avea să fugă din țară și să fie condamnat la moarte în lipsă de rușii care ajunseseră și trecuseră de București.
De aceea, conștient cîte riscuri își asumă un Istoric al clipei, evit certitudinile cînd e vorba de profeții despre cum se vor încheia evenimente în mișcare.
Nu știu dacă vom fi sau nu admiși în spațiul Schengen.
Știu însă sigur că liderii României de azi, stîlpii regimului Iohannis, în frunte cu Klaus Iohannis, sînt ferm convinși că la finele anului vom intra Schengen.
Certitudinea lor se bazează pe noile realități create de Războiul din Ucraina. Confruntarea dintre Rusia și Occident a făcut ca Uniunea Europeană, pilotată prin Ursula von Leyden de America, să împingă în plan secund exigențele de pînă acum ale respectării statului de drept, ale luptei împotriva corupției, ale respectării stricte a indicațiilor date de Birocrația de la Bruxelles și să aducă în prim plan exigențe ținînd de desfășurarea Războiului:
Îndeplinirea fără crîcnire a sarcinilor date de UE fiecărei țări, angajarea cu toate forțele în susținerea militară și economică a Ucrainei, înscrierea presei naționale în concertul occidental manipulatoriu, antirusismul primitiv.
Una dintre cele mai importante preocupări ale Uniunii Europene, devenite un fel de NATO sub acoperire de alianță economică și politică, a fost cea ca nu cumva cetățenii europeni să pună la îndoială angajarea țărilor lor în Război de partea Ucrainei.
Brusc, liderii Marilor Puteri și-au dat seama că ținerea României și Bulgariei în afara spațiului Schengen, deși ambele țări au îndeplinit condițiile tehnice încă din 2011, riscă să sporească în aceste țări euroscepticismul folosit de Rusia pentru subminarea din interior a Uniunii Europene. Mult mai important, România, pînă acum oaia neagră a Europei în materie de stat de drept, de corupție, a devenit luptătoarea din prima linie a Războiului cu Federația Rusă. Dîndu-și seama că de la România se așteaptă nu democrație, ci slugărnicie față de Bruxelles în chestiunea Războiului din Ucraina, liderii noștri politici, în frunte cu Klaus Iohannis, au angajat România în Război cu Federația Rusă. Romînia nu numai c-a executat toate indicațiile antirusești de la Comisia Europeană, dar mai mult a pus în îndeplinirea lor un exces de zel spectaculos. Pe plan european, în materie de anti-rusism, doar Polonia și Țările Baltice egalează România. Nu știu dacă e vorba de o înțelegere între Klaus Iohannis și liderii Marilor Puteri Europene gen: România face tot ce-i spune Volodîmir Zelensky în schimbul admiterii în Schengen. Sînt sigur însă că declarațiile cancelarului german Sholz care au reprezentat primul semn al schimbării față de România în chestiunea Schenghen au fost văzute de Puterea de la București ca dovezi ale existenței unei asemenea negoț.
A primit asigurarea verbală Klaus Iohannis și în discuții între patru ochi că România va fi primită în Schengen dacă latră și zi și noapte la Rusia?
Nu știu.
Știu însă că liderii de la București se comportă de parcă decizia a fost deja luată, e de neclintit, că nimeni și nimic n-o poate schimba.
Dacă n-ar fi așa cum se explică bătălia pe viață și pe moarte angajată între PNL și PSD pentru a convinge Poporul Român că admiterea în Schengen e opera exclusivă a unuia dintre partide?
Cum se explică răcnetele lui Rareș Bogdan la mai marii UE că trebuie să intrăm în Schengen, pentru că altfel vor vedea ei de ce e în stare România?
Cum se explică mituirea publică a premierului olandez de către Lucian Bode?
Toți cei de la Putere se înghesuie să se înfrupte electoral din ciozvârta numită admiterea noastră în Schengen.
Marți, Parlamentul European a adoptat Rezoluția în care cere admiterea României în Schengen. A patra Rezoluție în ultimii ani și fără valoare cîtă vreme decizia aparține Consiliului Europei. Europarlamentarii din partidul premierului olandez s-au abținut. Semn al temerii că întorși în Olanda ar fi avut probleme cu electoratul dacă votau pentru România. Cu toate acestea europarlamentarii români s-au grăbit să se înfrupte electoral din ceea ce ei au considerat a fi un nou pas către decizia admiterii. Mai toți au dat declarații presei din România în care și-au exprimat convingerea că vom fi admiși în spațiul Schengen și, totodată, mîndria că fiecare dintre ei a contribuit la această decizie.
Stîlpii regimului Iohannis sînt atît de convinși că vom fi admiși în Schengen încît nu se dau în lături din a folosi asta electoral.
Nu altfel se explică denunțarea USR ca partid adversar al intrării noastre în Schengen.
Obiectivul electoral e simplu.
Să convingă poporul român că doar PSD și PNL s-au bătut pentru admitere în timp ce Opoziția s-a dat de ceasul morții să nu fim admiși.
Ca Istoric știu însă că în viață nu trebuie să fii sigur pentru nimic în viitor.
Diavolul din Maestrul și Margareta, romanul lui Bulgakov, e convins că Dumnezeu are față de un om un Plan care poate diferi de Planul omului respectiv.
Știind asta, îmi permit să întreb:
Și dacă nu intrăm?
Timp de cîteva luni Poporul Român a fost convins că vom intra.
Mai era puțin și destupau zilnic sticlele de șampanie.
De la debutul Războiului România s-a dat peste cap pentru a fi avanpostul Occidentului în confruntarea cu Federația Rusă.
Ce vor spune românii cînd își vor da seama că toate aceste sacrificii, impuse de regim în numele admiterii în Schengen au fost zadarnice?
Scriam într-un eseu mai vechi al meu că Stalingradul a fost începutul sfîrșitului pentru regimul Antonescu.
Cauza principală n-a fost dezastrul militar propriu-zis de la Cotul Donului.
Cauza principală a fost șocul produs de spulberarea iluziilor. De la începerea bătăliei pentru Stalingrad în august 1942, timp de trei luni, românii au fost drogați cu iluzia victoriei sigure asupra rușilor.
Dar nu numai atît.
Românii au acceptat decizia Mareșalului Antonescu de a trimite în Cotul Donului mai multe forțe decît a cerut Hitler argumentînd că astfel, după Victorie, Hitler ne va da înapoi Ardealul, impresionat de cît de mult l-a ajutat România.
Dezastrul de la Cotul Donului ar fi fost mai mic dacă noi nu participam cu aproape întreaga noastră Armată.
Dezastrul ar fi fost mai mic dacă la începutul Asaltului conducătorii țării ar fi fost mai prudenți în proclamarea victoriei indiscutabile.
Desigur, regimul Iohannis nu e regimul Mareșalului Antonescu.
Totuși, dacă nu intrăm în Schengen pentru regimul Iohannis am putea vorbi de un nou Stalingrad.
editorial publicat de jurnalistul Ion Cristoiu pe propriul blog
[ad_2]
