[ad_1]
O chestiune vitală. De pe coperta a patra a volumului de publicistică argheziană din seria scoasă de Academie, transcriu acest punct de vedere deosebit despre condiția de esență a talentului în materie de scris:
„Datoria faţă de intelect și de artă este să scrii într-un singur caz: cu talent. Lipsa acestui imponderabil, ce nu se poate înlocui cu pasiunile orgoliului şi căruia nu i s-a găsit nici un surogat, este principial eliminatorie. Poţi trudi, te poţi minţi, poţi voi. Oricît ai crede că ţi-ai înjghebat un exponent literar cu o formulă a derizoriilor slăbiciunii de judecată, rezultatul e mizer. Poate că din politețe şi din necesitate să obţii cîndva o menţiune în doi peri pentru meritul dumitale iluzoriu: din acest material inconsistent şi străin nu poţi croi un fir de punte peste gol. Poate fi ceva mai tragic ca situaţia de inexistență, la o vîrstă pînă la care te-ai măgulit că ai să-ţi tai hlamidă dintr-o mătase absentă? Strecurat printre amabilități şi insuficient fortificat într-un spirit critic onorabil, te trezeşti, Băiete, bătrân şi nul, pentru că nu ţi-a ieşit la timp un om cinstit înainte sau pentru că ai nesocotit o povaţă.”
Tudor Arghezi scrie aici, în tableta Epistolă către Tit, apărută în „Bilete de Papagal”, 1 august 1928, sub titlul Epistolă Literară, despre talentul literar. Dacă nu-l ai, toate ambițiile tale de a fi scriitor, duc în chip inevitabil la ratarea unei vieți, deosebite, poate, dacă ar fi fost una corespunzătoare talentului tău adevărat, nu de scriitor, ci de cultivator de pătlăgele. Ce e mai bine? Să fii un scriitor ratat, muritor de foame și de orgoliul cancerizat sau producător bun de pătlăgele, bogat și, de ce nu? chiar celebru în țară și pe continent? Observația lui Arghezi e valabilă însă pentru orice domeniu cît de cît pricopsit al vieții. Pentru gazetărie, pentru sport, pentru politică, pentru administrarea treburilor publice. Dacă n-ai talent se vede imediat în politică, deși poate nu atît de strident ca în sport, de exemplu. Oricum, chestiunea de fond a unei societăți de la un moment dat e să aibă în profesiile felurite oameni cu adevărat talentați pentru respectivele profesii.
*
Talentul care se prostituează propagandistic. Cineva mi-a dat numărul 8-9, august – septembrie 1941 al Revistei Fundațiilor Regale, închinat Trecerii Prutului. Nu știu dacă îl am sau nu. Sigur e că Însemnările rusești ale lui Arghezi le-am citit și chiar le-am exploatat. Ajuns în sala de la BAR, la locul meu, mai statornic ca un mormînt, arunc o privire peste număr. Unele titluri mă incită să caut articolele și să xeroxez din ele: G. Bezvinconi, Românismul fruntașilor Moldovei dintre Prut și Nistru sub stăpînire străină, Aurel Cazacu, Obiecțiunile Rusiei împotriva drepturilor noastre în Basarabia, V. Harea, Panslavismul, bolșevismul și România. Mă face curios titlul A X-a Cruciadă, mai ales că e semnat de Ion Minulescu. Deschid volumul și dau peste o poezie despre Războiul sfînt, la concurență propagandistică acerbă cu poemele semnate în Sentinela de sergenți majori care trag cu pana pe post de pușcă mitralieră. Iat-o, spre veșnică reamintire a talentului care se prostituează propagandistic:
„A X-a Cruciadă
Pornit-am într’o zi de sărbătoare
Spre româneştile cetăţi Voevodale,
Din care ’ntîiele priviri de soare
Se varsă ’n Basarabia ’n cascadă,
Şi ’n care noaptea-şi urcă resemnarea
Unei funebre cucuvea de pradă
Ce-şi pregăteşte ’n taină răzbunarea
Ciuntitelor ei ghiare ’nsîngerate.
Superbi ca cei ce ’nveştmîntaţi în zale
Porneau pe drumul Sfîntului Mormânt,
Pornit-am într’o zi de sărbătoare
Spre româneştile cetăţi Voevodale
Căci drumurile noastre duc spre soare
– Spre-acelaşi strămoşesc şi sfînt pămînt,
Unde ne-aşteaptă morile de vînt
Cu tot belşugul noilor grînare…
Pornit-am deci, cu ’ntreaga majestate
A celor ce, pornind de nouă ori,
Purtară prin oraşe şi prin sate,
În numele lui Christ – învingători –
Apocalipticele lor armate
De cai şi călăreţi halucinaţi,
Cu flori de crin pe mantii presărate
Şi vulturi albi, pe scuturi încrustaţi…
Spre soare dar!…
Spre soarele de vară
Să fie ’ntr’un ceas bun şi cu noroc –
Căci noul sfânt – Ion – spadă de foc,
Din fruntea oastei noastre oţelite,
Ne ’ndreaptă tot mai mult spre răsărit
Să-i dăm pe toţi necredincioşii-afar’ din ţară
Cu spada lui de foc, ce va ’ncresta
Pe Nistru, o Golgotă prăbuşită,
Iar Magilor, pe cer, o nouă Stea!…
ION MINULESCU”
*
Enigmă. Celebrul volum Russia at War, 1941–1945 de Alexander Werth, corespondentul lui The Guardian la Moscova între 1941-1948, semnalează printre altele, ca important în haosul de după Invazie Discursul lui Molotov din 22 iunie 1941, în numele Ministerului de Externe al URSS. Publicistul remarcă această referire a lui Molotov la România:
„După aceea, Molotov a vorbit despre vizita pe care ambasadorul german i-a făcut-o la 5,30, în dimineața acelei zile, pentru a-l informa că Germania a decis să atace Uniunea Sovietică din cauza concentrării trupelor rusești la graniță.
El afirmă solemn că nici o aeronavă sovietică n-a fost autorizată vreodată să treacă granița.
Apoi a tratat de minciună şi provocare informația transmisă în acea dimineață de radioul românesc, potrivit căreia rușii au bombardat aeroporturile din România (…)”.
Deși am citit serios despre Trecerea Prutului, nu-mi amintesc de vreo asemenea știre dată de Radio România. Ar trebui să verific. Nu-i exclus să fie vorba de o născocire de a rușilor.
[ad_2]
