duminică, decembrie 22, 2024
AcasăActualitateKlaus Iohannis a promulgat legea privind înfiinţarea, administrarea şi dezvoltarea infrastructurilor şi...

Klaus Iohannis a promulgat legea privind înfiinţarea, administrarea şi dezvoltarea infrastructurilor şi serviciilor informatice de tip cloud

[ad_1]

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2022 privind înfiinţarea, administrarea şi dezvoltarea infrastructurilor şi serviciilor informatice de tip cloud utilizate de autorităţile şi instituţiile publice. Legea are drept scop reducerea birocrației din România prin inteconectarea bazelor de date ale instituțiilor și scutirea cetățenilor de drumuri inutile.

Pe 29 martie, Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 89/2022 privind înfiinţarea, administrarea şi dezvoltarea infrastructurilor şi serviciilor informatice de tip cloud utilizate de autorităţile şi instituţiile publice.

Actul normativ are ca obiect de reglementare stabilirea regimului juridic privind înfiinţarea, administrarea şi dezvoltarea unei infrastructuri de tip cloud, denumită Platforma de cloud guvernamental, destinată utilizării de către autorităţile şi instituţiile publice.

Legea vizează regimul juridic general privind înfiinţarea, administrarea şi dezvoltarea, la nivel naţional, a unei infrastructuri de tip cloud hibrid – Platforma de Cloud Guvernamental.

Autoritățile centrale și locale vor folosi Cloud-ul guvernamental

Aceasta are ca scop utilizarea serviciilor de tip cloud de către autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale.

Platforma va fi constituită dintr-o componentă de cloud privat, denumită „Cloud-ul Privat Guvernamental”, şi din resurse şi servicii publice certificate din alte tipuri de cloud publice sau private.

Modul de utilizare a Platformei şi modul de realizare a interconectării la nivel de servicii între componentele sale vor fi stabilite într-un Ghid de Guvernanţă a Platformei, unde vor fi prevăzute standarde, reguli, orientări sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatele acestora, care vizează atingerea gradului optim de calitate, precum şi reguli şi obligaţii în relaţia dintre furnizorul şi utilizatorul de servicii de tip cloud.

Finanţarea cheltuielilor pentru implementarea Cloud-ului Privat Guvernamental se va asigură prin PNRR şi de la bugetul de stat sau din alte surse de finanţare.

Pe 14 iunie, Curtea Constituţională a respins cu majoritate de voturi, ca neîntemeiată, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) referitoare la prevederile Legii pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 89/2022 privind înfiinţarea, administrarea şi dezvoltarea infrastructurilor şi serviciilor informatice de tip cloud utilizate de autorităţile şi instituţiile publice. Astfel, legea este constituţională, potrivit deciziei CCR.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments