duminică, decembrie 22, 2024
AcasăActualitateLiderul AUR, George Simion, a ajuns la protestul transportatorilor și fermierilor

Liderul AUR, George Simion, a ajuns la protestul transportatorilor și fermierilor

[ad_1]

Liderul AUR, George Simion, a ajuns în Chiajna, la protestul transportatorilor și fermierilor. Polițiștii și jandarmii au făcut un baraj pentru a-i prova pe manifestanți să ajungă în Piața Victoriei.

„Dați-le drumul, lăsați-i să meargă la protest. Rușine să vă fie!”, a strigat George Simion în timp ce se plimba printre protestari.

Liderul AUR a lansat atacuri și la adresa PSD și a coaliției de guvernare, cărora le-ar fi frică de acest protest.

Unii dintre protestatari i-au cerut lui George Simion să plece

Unii dintre protestatari i-au cerut lui George Simion să plece și să nu le confiște protestul. Simion acuză PSD şi autorităţile că vor să blocheze dreptul oamenilor de a protesta şi de a-şi manifesta nemulţumirea.

Liderul AUR insistă ca jandarmii să permită accesul tractoarelor în Bucureşti, iar jandarmii îi explică faptul că acest lucru este interzis de lege, dar transportatorii se pot deplasa pe jos către sediul Guvernului.

Întrebat de ce s-a dus acolo, Simion a răspuns: ”Pentru că de ce îi e frică lui Ciolacu, Grindeanu şi Barbu nu scapă. De ce ţi-e frică nu scapi, PSD-ule!”.

Unii dintre protestatari şi-au exprimat, însă, nemulţumirea cu privire la prezenţa liderului AUR şi l-au huiduit: ”Lasă-ne protestul, Simion! Aţi venit să vă faceţi numărul, domnule Simion”.

”Unde ai fost când ne-a fost greu”, ”Ai venit pentru voturi”, i s-a mai strigat.

Anterior, în postări pe Facebook, liderul AUR a negat că formaţiunea s-ar afla în spatele protestului.

”Nu suntem noi «în spatele» protestelor, dar îmi exprim public susţinerea faţă de doleanţele protestatarilor”, a scris Simion pe Facebook.

Camioane din toată ţara au pornit către Bucureşti, pentru a se alătura angajaţilor firmelor de transport

Sute de transportatori din toată ţara participă, joi, la a doua zi de protest. Camioane din toată ţara au pornit către Bucureşti, pentru a se alătura angajaţilor firmelor de transport care protestează deja, pe centura Capitalei. Mai mulţi transportatori se află în Chiajna, accesul către Capitală fiindu-le blocat de jandarmi şi de poliţie.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a întâlnit, joi, cu reprezentanţi ai unor asociaţii ale transportatorilor, discuţiile urmând să continue miercurea viitoare.

Conform Executivului, reprezentanţii Cancelariei Prim-ministrului au avut, joi, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanţi ai transportatorilor din toate zonele României, iar în urma discuţiilor, s-a agreat ca cel mai târziu până la sfârşitul săptămânii viitoare să fie stabilită o întâlnire de lucru între reprezentanţii transportatorilor care au participat la consultările de la Guvern şi cei ai Autorităţii de Supraveghere Financiară pentru a analiza aspectele semnalate în legătură cu Asigurarea de Răspundere Civilă Auto (RCA) şi a găsi soluţii aplicabile la problematicile sesizate de transportatori.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments