[ad_1]
Miercuri, 21 aprilie 2021, la ora 15.00, în Studioul BZI LIVE a fost invitat profesorul dr. Elena Calistru, director al celei mai vechi unităţi educaţionale din Moldova (peste 193 ani de tradiţie, rigoare şi excelentă în Educaţie). Aceasta a oferit detalii în premieră despre ceea ce a realizat până acum, dar şi despre proiectele pe care le va derula în acest an şcolar. De remarcat că, inclusiv în 2020, Colegiul Naţional Iaşi, atât prin rezultatele obţinute la Evaluarea Naţională (EN), Bacalaureat, sau olimpiadele naţionale/intenationale, s-a aflat în topul celor mai bune unităţi de învăţământ preuniversitar din România.
Pe de altă parte, despre educaţie în pandemie, învăţământ on-line, pregătirea Admiterii în clasa a V-a, a examenul or naţionale şi alte proiecte şi activităţi din renumite şi valoroase instituţie s-a mai abordat cu aceasta în Studioul BZI LIVE.
„Este rezultatul unei echipe şi nu a unui singur om”
Plecând de la toate acestea, profesorul Calistru a ţinut să puncteze, într-o ediţie anterioară BZI LIVE, faptul că rodul performanţelor Colegiului Naţional este al întregii echipe a instituţiei pe care o coordonează şi a parteneriatului direct, corect şi deschis cu părinţii şi elevii. „Nu puteam avea aceste rezultate fără să nu am o echipă deosebită care a muncit extraordinar şi conştientizând ca tradiţia colegiului nostru ne impune să avem un respect faţă de înaintaşii noştri. Mereu punem pe primul plan copii deoarece ei sunt cei care contează şi avem o mare responsabilitate în a-i educa şi formă. Mai departe, mereu am avut şi avem un doalog deschis şi riguros cu părinţii pentru a asigura cele mai bune condiţie de formare a tinerilor”, a punctat Elena Calistru.
„Este esenţial să contribuim la formarea şi dezvoltarea personalităţii viitorilor cetăţeni”
De asemenea, dascălul şi managerul Elena Calistru a aratat ca misiunea dascălului este aceea de a contribui, dincolo de parcursul didactic profesionist, la formarea şi dezvoltarea personalităţii viitorilor cetăţeni. „Aceste aspecte sunt esenţiale pentru misiunea noastră că şcoala şi că profesori. Trebuie să avem grijă de modul în care le formăm personalitate, să le arătăm care le sunt drepturile dar să înţeleagă şi care le sunt îndatoririle pe care le au. Aşadar, sunt numeroase proiectele şi activităţile pe care le derulăm tocmai în acest sens, inclusiv pe zona extracurriculara sau a opţionalelor predate. Ideea de voluntariat, de acţiuni practice este una pe care o folosim şi avem strategii care să şi ducă la nenumărate acţiuni în acest sens”, a completat directorul de la Naţional.
„Mereu, profesorul trebuie să fie pregătit pentru ceva nou”
Peste toate acestea, cadrul didactic crede că menirea profesorul, în societatea contemporană, este aceea de a se perfecţiona mereu şi de a fi pregătit pentru ceva nou. „Da, niciodată nu le putem şti pe toate… Profesorul trebuie să fie pregătit pentru ceva nou şi să facă faţă provocărilor din societate. Este o mare responsabilitate a face Educaţie şi elevul trebuie să fie pus pe primul plan. Desigur, standardele trebuie să fie unele ridicate, regulile să fie respectate şi să existe un parteneriat între cele două părţi. Totul este perfectibil şi merită mereu încurajată creativitatea copiilor”, a conchis Calistru.
[ad_2]