miercuri, noiembrie 20, 2024
AcasăNationalMesaj transmis angajatorilor de Violeta Alexandru: Termenul de plată pentru noile facilități...

Mesaj transmis angajatorilor de Violeta Alexandru: Termenul de plată pentru noile facilități destinate angajatorilor a fost redus

[ad_1]

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru a transmis un mesaj angajatorilor în legătură cu reducerea termenului de plată pentru mai multe facilități acordate de Guvern.

Violeta Alexandru susține că a fost redus la 10 zile termenul de plată pentru ultimele măsuri adoptate, respectiv timp flexibil de muncă, sprijin pentru zilieri sau pentru lucrătorii sezonieri.

„Sunt foarte atentă ca măsurile de sprijin, pe care le-am reglementat pentru angajaţii şi angajatorii afectaţi în urma pandemiei Covid, să ajungă în cel mai scurt timp şi fără efort major la aceştia. Am depus toate eforturile ca mecanismul de depunere a documentelor să fie facil, fără drumuri la instituţii, fără documente peste documente de verificare, iar plata să se facă în cel mai scurt timp. Spre exemplu, în cazul celor mai recente măsuri – cele privind timp flexibil de muncă, sprijin pentru zilieri sau pentru lucrătorii sezonieri – am redus termenul de plată la 10 zile maxim”, scrie Violeta Alexandru într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Formulare trebuie completate electronic

Ministrul Muncii le cere celor interesați de aceste măsuri de sprijin să depună electronic documentele necesare, precizând că astfel se reduce timpul de prelucrare şi verificare a actelor şi, implicit, timpul până la efectuarea plăţilor.

„Rog angajatorii, care doresc să aplice pentru obţinerea acestor forme de sprijin pentru angajaţii lor, să completeze ELECTRONIC formularele, să le semneze olograf sau cu semnătura electronică, dar să folosească formularele inteligente disponibile la aici.gov.ro. Procedând astfel, se reduce timpul alocat procesării cererilor, care, altminteri, ar fi prelucrate manual. În spatele platformei aici.gov.ro se află un efort al echipei Ministerului Muncii de a introduce automatizarea proceselor în administraţie. Acest lucru permite plata într-un termen scurt. Atunci când cererile sunt completate cu pixul şi transmise pe email, acestea sunt procesate manual ceea ce conduce la prelungirea termenelor de verificare şi, în final, de plată”, mai scrie Violeta Alexandru pe pagina sa de Facebook.

Conform ministrului Muncii, în cazul sprijinului pentru telesariaţi, 70% dintre cererile primite în prima săptămână au fost completate de mână, cu pixul, ”ceea ce îngreunează procesarea acestora şi duce la prelungirea timpului de plată”.

Recalificarea persoanelor în loc de majorarea indemnizației de șomaj

Ministrul Muncii consideră că de preferat este ca oamenii care și-au pierdut locurile de muncă să fie recalificați imediat, nedorind susținerea lor prin creșterea indemnizației de șomaj. Ministrul este de părere că indemnizația nu ar ajuta prea mult, ci ar face populația dependentă de șomaj.

„Astăzi, când sunt întrebată despre creşterea cuantumului indemnizaţiei de şomaj, spun că nu ar fi prima prioritate. Ştiu că este nevoie de sprijin pentru cei care şi-au pierdut locul de muncă, dar sunt tentată să îi ajut să fie cât mai puţin dependenţi de indemnizaţia de şomaj. Mai degrabă, aş susţine recalificarea lor imediată, i-aş susţine cu tot ceea ce trebuie pentru a-şi găsi, în cel mai scurt timp, un loc de muncă. Oamenii trebuie să fie în activitate”, a notat Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii a reacționat pe fondul abordării de către reprezentanţii Blocului Naţional Sindical a creşterii indemnizaţiei de şomaj, într-o întrevedere cu conducerea Guvernului de miercuri.

În postarea realizată pe o platformă de socializare, Violeta Alexandru a cerut sindicatelor să susţină abordarea prin care propune mutarea priorităţii de pe majorarea indemnizaţiei de şomaj pe recalificarea persoanelor care îşi pierd locul de muncă.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments