[ad_1]
Peste 20 de aleşi locali de la Partidul Naţional Liberal (PNL) au plecat din partid şi s-au înscris Partidul Social Democrat (PSD), au anunţat, miercuri, reprezentanţii filialei PSD Botoșani.
Potrivit acestora, 13 primari, zece viceprimari, doi consilieri judeţeni şi doi tineri antreprenori din domeniul agricol s-au alăturat echipei PSD Botoşani, urmând ca la alegerile locale care vor avea loc pe 9 iunie 2024 să candideze pe listele acestei formaţiuni politice.
„Pentru noi, este o onoare că aceşti oameni gospodari, respectaţi în comunităţile lor, au decis să vină alături de noi, considerând că în PSD vor putea să facă mai mult pentru cei pe care îi reprezintă. Este o confirmare a faptului că am procedat corect, ca preşedinte al Consiliului Judeţean, când i-am sprijinit în proiectele dumnealor, chiar dacă erau de la alte partide. În fond, tot ce am făcut împreună a fost pentru cetăţenii pe care îi reprezentăm în egală măsură şi, aşa cum am subliniat de atâtea ori, facem administraţie în folosul tuturor botoşănenilor. De acum, vom avea o colaborare şi mai strânsă”, a declarat preşedintele PSD Botoşani, Doina Federovici, informează Agerpres.
Ce spune Marius Budăi
La rândul său, deputatul Marius Budăi, preşedintele executiv al organizaţiei judeţene, a ţinut să sublinieze că noii colegi au fost cei care şi-au dorit să intre în echipa PSD.
„Nu a fost o acţiune politică sau electorală. Este rezultatul unei colaborări administrative pe care o avem cu domniile lor de ani de zile. Şi-au dorit să vină la PSD, convinşi de politica social-democrată axată pe interesul cetăţenilor. Uşa partidului nostru a fost şi va fi tot timpul deschisă pentru oamenii harnici şi de calitate. Le mulţumesc pentru încredere şi le urez bun venit în PSD!”, a adăugat deputatul PSD, Marius Budăi.
Lista „transferaților”
Printre cei care s-au înscris în PSD se află şi fostul prim-vicepreşedinte al filialei PNL, Verginel Gireadă, care este primar al comunei Mihai Eminescu.
Ceilalţi primari care s-au înscris în PSD sunt Adrian Nistor – comuna Brăeşt); Cătălin Gavril – comuna Corlăteni; Viorel Ciobanu – comuna Coţuşca; Ionel Lucian Borfotină – comuna Cristeşti; Daniela Stredie – comuna Cristineşti; Claudiu Ilaş – comuna Dângeni; Marinel Moruz – comuna Dimăcheni; Ştefan Dulgheru – comuna Leorda; Dumitru Buzoianu – comuna Româneşti; Marcel Chelariu – comuna Suharău; Cozmin Iulian Epuraş – comuna Stăuceni; Constantin Cocoreanu – comuna Tudora.
Cei doi consilieri judeţeni sunt Ionuţ Gireadă şi Lazăr-Claudiu Vrajotis.
Plecarea aleşilor locali din PNL vine ca urmare a faptului că la conducerea filialei liberale din Botoşani a fost numit omul de afaceri Valeriu Iftime.
Liderul PSD nu mai vrea astfel de transferuri
„Să ştiţi că astfel de lucruri s-au întâmplat întotdeauna în anii electorali şi nu e un fenomen inventat nici de PNL, nici de către PSD, dar ele se întâmplă acolo unde primarii nu se mai înţeleg, de obicei, cu preşedintele de organizaţie. Noi nu vorbim aici de o mutare din opoziţie la guvernare, cum eram obişnuiţi. Şi s-a întâmplat ca şi primari de la PSD să plece la PNL. Cu adevărat mi-aş dori să nu se mai întâmple astfel de lucruri, fiindcă am intrat într-o cu totul altă logică, am intrat într-o logică de alianţă electorală pentru alegerile europarlamentare şi cred că astfel de lucruri vor aduce tensiuni în interiorul coaliţiei”, a declarat liderul PSD Marcel Ciolacu, într-o conferinţă de presă în weekend, susţinută la finalul conferinţei de alegeri a PSD Covasna, în timp ce vorbea despre transferurile de la Timiș.
[ad_2]