miercuri, noiembrie 20, 2024
AcasăNationalPetre Daea nu mai așteaptă renegocierea PNRR pentru irigații: „Avem o lege...

Petre Daea nu mai așteaptă renegocierea PNRR pentru irigații: „Avem o lege şi bani pentru modernizarea sistemului de irigaţii”

[ad_1]

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat luni că nu va aştepta o ipotetică modificare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru a face investiţii în sistemul de irigaţii din România, transmite Agerpres.

El a spus că există fonduri bugetare și fonduri europene prevăzute în acest sens, dar va aborda acest subiect la Comisia Europeană împreună cu ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

Petre Daea: „Eu nu aştept după PNRR”

Ministrul Agriculturii susține că nu așteaptă după PNRR, deoarece există o lege din acest punct de vedere, există și bani care trebuie folisiți în vederea modernizării sistemului secundar de irigaţii pentru a iriga culturile.

„Sunt două aspecte şi eu vreau să fie clare pentru toată lumea. Eu nu aştept după PNRR. Nu aştept pentru că avem lege din acest punct de vedere, avem bani bugetari, trebuie să îi folosim, cum altminteri am folosit şi banii de la Uniunea Europeană pe măsura 4.3 privind modernizarea sistemului secundar de irigaţii, în aşa fel încât să putem iriga culturile. Al doilea aspect: obiectivul major pentru noi este acela de a face reţeaua principală de irigaţii cu banii statului pe care îi avem şi avem aprobat prin lege acest program şi în acelaşi timp avem şi obligativitatea de a-l realiza”, a declarat, pentru AGERPRES, Petre Daea.

Ministrul Agriculturii: „Pentru mine obiectivul imediat este acela de a folosi banii”

Petre Daeea este de părere că obiectivul imediat este de a folosi banii care există şi de a executa lucrările de investiţii după un program care este deja stabilit. Ministrul Agriculturii susține că a avut întâlnire cu ministrul Boloş, cu echipa de consilieri, în aşa fel încât să se poată pregăti din punct de vedere tehnic şi pentru o discuţie la nivelul Comisiei Europene.

„Pentru mine obiectivul imediat este acela de a folosi banii pe care îi avem şi de a executa lucrările de investiţii după un program pe care l-am stabilit, în aşa fel încât să nu pierdem timpul. Eu nu stau acum să aştept. Sigur că abordez această problemă, de aceea am şi avut o întâlnire şi săptămânal avem întâlnire cu ministrul Boloş, cu echipa de consilieri a domniei sale, în aşa fel încât să ne putem pregăti din punct de vedere tehnic şi pentru o discuţie la nivelul Comisiei Europene pentru a putea găsi şi căi de susţinere din sume provenite de la Uniunea Europeană”, a adăugat oficialul MADR.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments