[ad_1]
Artefacte și obiecte de memorabilia, instalații creative și artistice supradimensionale, ilustrații, videouri, colecții de obiecte din universul amoros, zone interactive pentru public, galeria cuplurilor celebre, simboluri şi idei din trecut despre iubire, toate pot fi admirate, din acest final de săptămână, la Iulius Town. De pe 12 februarie 2022, timişorenii şi nu numai sunt invitaţi la o expoziție sentimentală, care prezintă fenomenul cultural al iubirii și felurile prin care Planeta sărbătorește luna dedicată amorului.
În luna îndrăgostiților și a tuturor romanticilor de pretutindeni, clienţii ansamblului mixt Iulius Town Timişoara au ocazia să pornească într-o călătorie fascinantă în jurul lumii, pentru a descoperi cum arată dragostea într-o expoziție-eveniment, cu totul atipică și multidisciplinară. Aceasta va cuprinde unele dintre cele mai seducătoare povești și dovezi de iubire şi informaţii despre cum decurge arta seducției și jocul amorului în toată lumea, cu pornire din istoria intimă a României.
Evenimentul este imaginat de Asociația ESCU şi va avea loc în perioada 12-27 februarie, în Atriumul Iulius Mall, parte a ansamblului mixed-use Iulius Town Timişoara.
Expoziția scoate la lumină, într-o manieră emoționantă și personală, diverse întâmplări și episoade de dragoste din toată lumea, dar și din imaginarul amoros premodern şi modern, care acoperă mai multe perioade de timp, mituri și legende, personaje istorice care au schimbat societatea, celebrități, opere de artă, literatură și muzică, oferind o sursă de inspirație pentru modul în care oamenii din marile orașe înțeleg iubirea.
Expoziția va cuprinde un parcurs documentar captivant, alături de artefacte și obiecte de memorabilia și instalații creative și artistice supradimensionale, ilustrații, videouri, colecții de obiecte din universul amoros, zone interactive pentru public.
Traseul expoziției este format din mai multe spații tematice, care poartă denumiri sugestive: Dragostea în jurul lumii. Galeria cuplurilor celebre; instalație artistică Love & Marriage – Lennon & Yoko: Hair Peace / Bed Peace; perete mural realizat din lucrările ilustratoarei Ana Bănică; simboluri, memorii și idei din trecut despre iubire; instalație luminoasă Heart Attack; cuvinte de dragoste, povești amoroase din ficțiune; perete interactiv Iubire: amour: love.
Vizitatorii vor putea explora tabuurile, marile iubiri ale aristocrației și societății artistice, poziţia avută de femeie într-o societate în schimbare continuă, rafinamentul vestimentar care desemna esența senzualității sau a purității, balurile, serile dansante, scrisorile și vederile de amor, cadourile date între îndrăgostiți, muzele, descântecele, ispitele și dorințele, obiceiul curtării și al căsătoriei. În centrul acestei expoziții se află o serie de povești de dragoste din viața reală, surprinse prin asemănările unor modele – din Antichitate, apoi secolul al XVI-lea și până la cupluri ale secolului XX.
De asemenea, expoziția cuprinde un micro-eveniment denumit „Luna Femeii: românce preaiubite”, prin care se va face trecerea de la perioada dedicată dragostei, la cea dedicată celebrării femeii. Va fi surprinsă o galerie a româncelor celebre care au mișcat lumea din loc, excelând în diverse domenii – cinematografie, muzică, diplomație, modă, design, balet, teatru, arte vizuale şi știință.
Context curatorial:
Dragostea, sub o mare parte din formele și teritoriile ei, am putea afirma că este o chestiune ce ține de domeniul sentimentelor, dar și de artă, literatură și biochimie. Dar ce este, în fapt, dragostea? Empatie? Atașament? Acolo unde francezii folosesc doar termenul amour, grecii antici foloseau patru cuvinte: eros, care însemna dorință, pasiune carnală; storge, dragoste de familie; agape, dragoste dezinteresată și filie, prietenie, legătură socială, iar românii au un cuvânt al lor, netraductibil, dor. Cert este însă că pentru fiecare vocabular al oricărei limbi existente în lume, iubirea are un cuvânt al ei, ceva care o semnifică, atât este de omniprezentă în viețile noastre.
Colecția aceasta uimitoare de istorisiri întoarce pe toate fețele unele dintre ideile noastre despre dragoste și ne extinde viziunea asupra vieții amoroase din alte colțuri ale lumii, această expoziție dezvăluie în cele din urmă iubirea ca element constant și definitoriu al experienței umane din ultimii 2.000 de ani. În timpul cercetărilor noastre, am dat peste cupluri aflate la începutul relației lor și cupluri care nu și-au exprimat niciodată emoțiile în zeci de ani de căsnicie. Am dat peste dragoste sub forma iubirii interzise, relațiilor poliamoroase, căsătoriilor aranjate, relațiilor care sfidează convențiile sociale, care depășesc granițele sau care au lăsat totul în urmă în numele iubirii.
***
Asociaţia ESCU înseamnă Educaţie, Societate, Cultură, Umanitate. Suntem o organizaţie nonguvernamentală independentă, apolitică, nonprofit, având obiectivul principal de a îmbunătăţi nivelul cultural şi educaţional al publicului din ţară. Principala noastră direcție de activitate este dezvoltarea ofertei culturale din spaţiul public românesc prin proiecte inovatoare, care au ca misiune susținerea practicilor culturale la nivel național și multidisciplinar. Asociația noastră operează la intersecția dintre creativitate, artă și antreprenoriat cultural, organizând evenimente, programe educaționale, cercetare experimentală și suport pentru producția proiectelor artistice, precum și programe de mentorat în diplomație și relații internaționale. În perioada 2015 – 2021, Asociația ESCU și-a dezvoltat portofoliul, în afara festivalului World Experience/Festivalul Ambasadelor (având deja 5 ediții), cu proiecte care se axează pe domenii precum diplomația culturală și publică, relații internaționale, publicitate/branding și educație culturală pe diverse tematici, respectiv Diplomatic Backstage Program, NATO Youth Academy, Made in RO: muzeu de publicitate și branduri românești, Cuvinte Ilustrate: povești românești pe bandă desenată, expozițiile România la Jocurile Olimpice și O scurtă istorie a amorului în România și Muzeul Generației Millennials, Muzeul Orășelului de Turtă Dulce și altele. Website: www.asociatiaescu.ro
[ad_2]