luni, decembrie 23, 2024
AcasăSocialProf. univ. dr. Tudorel Toader, Rectorul UAIC, a primit titlul de Doctor...

Prof. univ. dr. Tudorel Toader, Rectorul UAIC, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Studii Economice – FOTO

[ad_1]

Prof. univ. dr. Tudorel TOADER, Rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), a primit miercuri, 17 ianuarie 2024, titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Studii Economice din București (ASE), în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Aula Magna, începând cu ora 11.00, prezidată de prof. univ. dr. Dumitru MIRON, Președintele Senatului Academiei de Studii Economice.

Conf. univ. dr. Ovidiu Ioan DUMITRU, Decanul Facultății de Drept din cadrul ASE, a prezentat Laudatio, prin care a evidențiat principalele contribuții pe care prof. univ. dr. Tudorel Toader le-a adus în domeniul dreptului. Au mai luat cuvântul Călin POPESCU-TĂRICEANU, prim-ministru al României în perioada 2004-2008, prof. univ. dr. Gigel PARASCHIV, secretar de stat pentru învățământ superior în Ministerul Educației, prof. univ. dr. Sorin C MPEANU, Rector al Universității de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti și președintele Consiliului Național al Rectorilor, prof. univ. dr. Ioan VIDA, preşedinte al Curţii Constituţionale în perioada 2004-2010 și prof. univ. dr. Verginia VEDINAȘ.

Prof. univ. dr. Tudorel TOADER, a declarat: „Sunt deosebit de onorat pentru acordarea titlului de Doctor Honoris Causa de către Academia de Studii Economice, un templu al cunoașterii, un far luminos al științei, culturii, educației naționale și internaționale. Sunt deosebit de onorat să fac parte din comunitatea dumneavoastră academică, din galeria marilor personalități cărora le-ați acordat acest titlu. Tradiția pe care o aveți se îmbină cu modernitatea prin adaptarea ofertei educaționale la evoluțiile socio-economice. Vă felicit pentru înființarea celei mai tinere facultăți de drept din țară, care va aduce consistență vieții juridice din România.” În continuare, Rectorul UAIC a susținut o prelegere cu titlul „Evoluția dreptului penal sub influența normelor europene”.

Prof. univ. dr. Nicolae ISTUDOR, Rectorul Academiei de Studii Academice, a declarat: „Îl felicit pe domnul rector și garantez că merită din plin acest titlu. Felicit și Facultatea de Drept pentru că l-a ales pe profesorul Tudorel TOADER să fie primul Doctor Honoris Causa propus.”

Evenimentul s-a încheiat cu audierea tradiționalului imn Gaudeamus Igitur.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments