duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăActualitateProteste violente în Grecia, după ce 43 de oameni au murit în...

Proteste violente în Grecia, după ce 43 de oameni au murit în cel mai grav accident feroviar din istoria țării – FOTO

[ad_1]

Salvatorii din Grecia au continuat toată noaptea, printre vagoanele distruse, căutările pasagerilor care au supraviețuit tragediei de luni. Cel puțin 43 de oameni au murit în cel mai grav accident feroviar din istoria Greciei. Premierul elen a promis o anchetă completă. Un ministru a demisionat și șeful de gară responsabil pentru acel tronson a fost arestat, fiind învinuit că, din eroarea lui, cele două trenuri care veneau din sensuri opuse, au ajuns pe aceeași linie. La Atena și Salonic au fost proteste. Sindicaliștii feroviari și cei de la metrou au anunțat pentru azi o grevă de 24 de ore.

Protestatarii s-au bătut cu forțele de ordine la Atena, la un protest organizat în fața birourilor companiei de transport feroviar Hellenic Train. Oamenii au aruncat cu pietre și au aprins focuri în stradă, polițiștii au răspuns cu gaze lacrimogene.

Furie în Grecia după tragedia feroviară

Protestatar: „Cauzele trebuie investigate chiar acum, să nu se facă mușamalizări. Suntem furioși, șocați de ceea ce s-a întâmplat astăzi. Atât de multe vieți pierdute.”

Proteste au fost și la Salonic, unde oamenii s-au adunat în fața gării: „Înainte, nu plecați capul, singura soluție este rezistența!”

Grecia caută răspunsuri după cel mai grav accident feroviar din istoria țării. Impactul ciocnirii dintre trenul de pasageri și cel de marfă a fost devastator.

Kiriakos Mitsotakis, premierul Greciei: „Totul arată că tragedia a fost provocată, din păcate, în principal de o tragică eroare umană.”

Trenul de pasageri plecase din Atena spre Salonic, iar marfarul venea din direcție opusă. Fiecare aveau o viteză de 160 de kilometri pe oră, în momentul în care trenul cu 350 de oameni la bord a ajuns pe aceeași linie cu cel de marfă. Locomotivele au fost pur și simplu pulverizate, iar mecanicii au murit pe loc. În vagoanele care au luat foc, temperaturile au crescut la 1.300 de grade Celsius.

Martor: „Am auzit un zgomot puternic, după care au urmat 10 secunde de coșmar. A fost panică. Timp de 10-15 secunde a fost haos. Ne-am răsturnat, a izbucnit incendiul, cablurile atârnau, geamurile s-au spart, oamenii țipau, unii erau blocați. Era panică, cabluri și flăcări peste tot. Focul a izbucnit imediat. În timp ce ne mișcam, eram arși, era foc pretutindeni, în dreapta și în stânga.”

Grecia a declarat trei zile de doliu național, în memoria celor decedați. Mulți erau studenți, care se întorceau acasă. Unii pasageri au mai putut fi identificați doar prin probe ADN.

Kyriakos Mitsotakis, premierul Greciei: „Garantez că vom afla cauzele acestei tragedii și vom face tot ce ne stă în putere ca să ne asigurăm că aşa ceva nu se va mai întâmpla niciodată.”

Grecii arată cu degetul infrastructura feroviară veche. Toată semnalizarea se face manual pentru că, din 2000 sistemele nu mai funcţionează. Ministrul grec al transporturilor și-a depus demisia.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments