[ad_1]
La mesele festive putem pregăti un piept de rață cu sos de portocale. Acest deliciu va fi cu siguranță pe placul musafirilor. Dacă ținem cont de câteva trucuri din rețeta clasică și folosim ingrediente inedite, la final ne vom încânta papilele gustative cu o mâncare irezistibilă. Rața cu sos de portocale necesită mai mult timp de preparare însă merită din plin tot efortul. Iată rețeta cu care vei obține un preparat sofisticat.
Rață cu sos de portocale
Dacă vrem să îi cucerim pe cei de la masă cu o mâncare gustoasă, aromată și cu un aspect deosebit, putem face acasă un piept de rață cu sos de portocale. Acest preparat este unul rafinat, iar pentru ca succesul culinar să fie garantat, avem nevoie de ingrediente alese cu grijă și de un plus de imaginație.
Delicioasa rață cu sos de portocale este ideală la mesele festive, dar și ori de câte ori vrem să ne încântăm papilele gustative cu o mâncare savuroasă. Pe lângă pieptul de rață făcut cu sos de portocale și piure de cartofi, putem face pentru cei dragi și o mâncărică de dovlecel scăzut cu mărar. Aceasta este recomandată și persoanelor care se află la dietă și vor să scape de câteva kilograme în plus.
Când vine vorba de desertul pregătit la ceas aniversar, ideală este prăjitura imperială, gustoasă, cremoasă și cu un aspect inedit. Toate aceste preparate sofisticate pot fi făcute ușor în bucătăria fiecăruia, iar dacă avem în vedere câteva secrete culinare ale marilor specialiști în gastronomie, cu siguranță vom obține la final cele mai bune mâncăruri.
Cum să pregătești acasă o mâncare gustoasă și rafinată
Dacă vrem să gătim un piept de rață cu sos de portocale vom avea nevoie de 2 bucăți de piept de rață, 1 cartof dulce, 1 bucată de păstârnac, 50 g de unt, 75 ml de lapte, nucșoară măcinată, cimbru, sare, piper, 2 portocale, 2 linguri de lichior și 1 lingură de zahăr brun. Mai întâi se curăță și se spală cartoful dulce și păstârnacul apoi se taie în cubulețe și se pun la fiert într-o oală cu apă cu sare. După ce legumele au fiert suficient, se scurg de apă și se lasă la răcit. După aceea se pune laptele la fiert. Într-un bol se pun legumele fierte și se adaugă untul apoi se mixează foarte bine și se condimentează cu sare și nucșoară, iar la final se toarnă laptele și se amestecă din nou până când se obține un piure cremos.
Între timp se pregătește pieptul de rață. Cele două bucăți se spală și se curăță de nervuri, apoi se crestează cu un cuțit carnea, se condimentează cu cimbru și piper, apoi se pune carnea într-o tigaie grill încinsă bine. Se lasă carnea la prăjit în suc propriu apoi se întoarce și pe partea cealaltă. Ulterior, pieptul de rață se pune la cuptor timp de 10 minute pentru a se frăgezi foarte bine.
În grăsimea de la bucățile de piept de rață din tigaia încinsă se păstrează și se pune peste el sucul de la două portocale. Sosul de portocale se pune într-o cratiță la fiert apoi se adaugă treptat zahărul brun și lichiorul. Se lasă sosul la fiert până când zahărul se topește și compoziția capătă o textură cremoasă. La final, se adaugă în sosul aromat coaja de la jumătate de portocală.
Când toate sunt gata se montează farfuria cu savurosul piept de rață. Pieptul de rață se taie în felii potrivite și se adaugă lângă delicioasa carne câteva linguri de piure de cartof și păstârnac. Peste gustoasa carne se pun 3 linguri de sos de portocale. Cu siguranță deliciosul preparat va fi pe placul tuturor celor de la masă.
La ceas aniversar putem pregăti pentru invitați un piept de rață cu sos de portocale. Acest preparat este gustos, aromat și are un aspect deosebit, fiind un adevărat deliciu pentru toți cei de la masă.
[ad_2]