duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăCulinarReţetă de ardei umpluţi cu orez. De ce îi opărești înainte

Reţetă de ardei umpluţi cu orez. De ce îi opărești înainte

[ad_1]

Se apropie toamna, iar pieţele abundă în legume. Ca să mai diversifici regimul alimentar săptămânal, îţi recomandăm astăzi o reţetă de de ardei umpluţi cu orez. Se fac mai repede decât crezi. În plus, e aproape aceeaşi compoziţie ca la sarmale.

Inedit este faptul că, spre deosebire de sarmale, aici nu trebuie decât să opăreşti ardeii, apoi să-i umpli. Aşadar, nu ai nimic de sucit şi nici nu stai cu teamă că ceva se va desface în timpul fierberii. Ca să aibă gust şi mai bun, în apaîn care vor fierbe ardeii, poţi să pui nişte bulion diluat cu apă şi potrivit de sare. Spor la gătit şi poftă bună!

Ingrediente pentru ardei:

  • 220 ml bulion
  • 15 buc. ardei gras galben sau verde
  • 3 linguri făină
  • 3 linguri ulei
  • sare
  • piper

Ingrediente pentru umplutură:

  • 180 ml bulion
  • 700 g carne de vită tocată
  • 300 g orez
  • 1 ceapă mare galbenă
  • 1 pahar apă
  • 2-3 linguri ulei
  • 1 ou
  • 1 legătură pătrunjel
  • 1 legătură mărar
  • sare
  • piper

Mod de preparare:

Prima dată speli ardeii, apoi decupezi partea cu codiță şi îndepărtezi seminţele. Poţi să cumperi ardei gras verde, galben sau roşu. Cel mai bun este ardeiul gras roşu, pentru că este cel mai dulce. Totul depinde de preferinţele tale şi de oferta din magazin sau din piaţă. Indiferent ce sortiment ai alege, nu faci nici o greşeală. Opăreşte 2-3 minute ardeii, pentru că apoi să încapă mai multă umplutura în ei şi nici să nu crape. Ocupă-te, după aceea, de compoziţie. Asigură-te, de asemenea, că ai cumpărat carne proaspătă. În caz contrar, pot apărea probleme de sănătate.

Cum faci compoziția

Curăţă şi toacă mărunt ceapa. Căleşte uşor în ulei încins. Ia-o de pe foc şi transfer-o într-un lighean. Amestec-o cu boia şi cu orez. Orezul trebuie spălat în prealabil şi pus la umflat timp de câteva minute. Pune ceapa şi orezul înapoi în tigaie, după care adaugă carnea tocată. Cât timp aceasta se prăjeşte uşor, dizolvă bulionul cu apă şi bate bine oul. Pune-le şi pe acestea peste compoziţia din tigaie. Lasă să fiarbă compoziţia, iar dacă mai trebuie, pune apă (în cazul în care compoziţia e prea consistentă).

Acoperă fundul unei oale mai mari cu cotoare de varză murată sau cu crenguţe de vişin, fără frunze. Apoi pune un strat de frunze de viță-de-vie. La ţară, femeile pun pe fundul oalei bucăţi de ciucălăi acoperiţi cu frunze de varză murată. Ideea este că trebuie să pui ceva, pentru ca ardeii să nu intre în contact cu fundul oalei şi să nu se ardă. Pune umplutura în ardei cam pe trei sferturi. În timpul gătirii, orezul se va umfla şi îşi va mări volumul. Pune-i în oală, unul lângă altul şi aşază-le căpăcelele. Toarnă apă în oală cu grijă, cât să-i cuprindă. Lasă-i să fiarbă în jur de 45 de minute. Ai grijă ca focul să fie mic spre foarte mic. Doar astfel fierb bine şi se fac pe îndelete.

Încinge puţin ulei şi presară făină peste el. Amestecă repede, ca să se formeze o pastă, după care stinge totul cu bulion. La final presară piper, sare şi boia. În cazul în care ţi se pare că sosul se îngroaşă prea mult, ia un polonic de apă din oală şi diluează-l. La final serveşte ardeii umpluţi cu acest sos şi cu smântână. Bineînţeles, dacă nu îţi place sau nu vrei, poţi să nu pregăteşti sosul, iar pentru reţeta de ardei umpluţi cu orez să ai numai câteva linguri de smântână.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments