[ad_1]
Pentru zilele pascale şi nu numai îţi recomand o reţetă de friptură de miel la tigaie. Se prepară clasic, ca orice altă friptură la cuptor. Are însă gust tare bun. Pentru un plus de aromă, adaugă nişte cuişoare şi, neapărat, usturoi verde. Se serveşte simplă sau cu garnitura preferată.
Bineînţeles, pentru o reţetă de friptură de miel la tigaie poţi cumpăra din piaţă şi nişte ceapă verde. Este, în fond, sezonul ei, se găseşte din abundenţă şi nu costă mult. De ce se recomandă să laşi carnea cu tot cu os? Pentru că osul îi dă gust delicios. Spor la gătit şi poftă bună!
Ingrediente:
- 1 kg carne
- 2 cepe galbene
- 3-4 fire de usturoi verde
- 1 frunza de dafin
- 2-3 cuişoare
- ulei de floarea-soarelui
- piper proaspăt râşnit
- sare
Mod de preparare reţetă de friptură de miel la tigaie:
Alege carne de miel cu tot cu oase (costiţă, pulpă). Mai întâi spală bine carnea de miel, apoi portioneaz-o şi pune-o la fiert. Apa din oală trebuie să acopere carnea în întregime. În momentul în care dă în clocot, micșorează focul şi adaugă frunza de dafin şi cuişoarele (acestea din urmă sunt opţionale). Verifică bucăţile de carne. Când furculiţa intră foarte uşor în ea, înseamnă că este gata de fiert. Scoate carnea din supă şi las-o la scurs. Atenţie: carnea trebuie să fie fiartă suficient, dar încă să nu se dezoseze. Las-o şi să se răcorească puţin.
După aceea încinge nişte ulei de floarea-soarelui într-o tigaie. Pune bucăţile de carne în ea şi rumeneşte-le la foc potrivit spre mic. Asigură-te că se rumenesc frumos, pe toate părţile.
În momentul în care carnea e gata, pune peste ea ceapa curăţată şi tocată mărunt. Lasă să se rumenească şi aceasta uşor, după care presară piper şi sare. Amestecă uşor în tigaie, ca să se omogenizeze. Ia un polonic din supă în care a fiert carnea şi toarnă-l în tigaie. Adaugă acum şi usturoiul verde, spălat şi tocat mărunt. Acoperă tigaia cu un capac şi ţine-o în jur de 10-12 minute.
Pentru această reţetă de friptură de miel la tigaie pregăteşte o garnitură de legume, orez sau o mămăliguţă fierbinte. Dacă vrei să prepari friptură de miel cu rozmarin, inspiră-te din materialul video de mai jos:
Până însă la masa pascală, dacă tot e post, îndulcește-te cu niște gogoși făcute fără lapte.
[ad_2]