[ad_1]
De Sf. Constantin şi Elena este dezlegare la peste! Găteşte ceva sănătos şi bun! Îţi propunem o reţetă de somon cu sparanghel. Se face rapid şi uşor şi, în plus, nu necesită prăjire. Ingredientele le găseşti în orice supermarket.
Reţeta este foarte simplă, gustoasă şi nu necesită multe cunoştinţe culinare. Trebuie doar să faci peştele la grătar, iar sparanghelul să-l fierbi în apă cu sare. Spor la gătit şi poftă bună!
Ingrediente:
- 2 bucăți file de somon
- 500 g sparanghel
- 1 lămâie
- boia de ardei dulce
- ulei de măsline
- boabe de muștar
- sare
Mod de preparare:
Mai întâi se spală bine sparanghelul, după care se fierbe vreo 5 minute, în apă cu sare. Apoi se pune într-o strecurătoare, ca să fie eliminat excesul de apă. În momentul în care s-a scurs complet de apă, se stropeşte cu zeama de lămâie şi ulei de măsline.
Urmează somonul. Se spală şi se şterge cu prosopele absorbante de bucătărie, ca să se îndepărteze surplusul de apă. Apoi se unge cu boia de ardei dulce şi sare. Se pun bucăţile de somon pe grătarul încins. După 3-4 minute pe o parte, se întoarce pe partea cealaltă.
La final se face montajul farfuriei. Se bucăţile de sparanghel, una lângă alta, în farfurie, iar somonul peste ele. Se presara şi câteva boabe de muştar, apoi se decorează cu rondele de lămâie.
Somon – Beneficii pentru sănătate
Iată de ce e bine să consumi săptămânal câte o bucăţică de somon:
- conţine vitamine, proteine, minerale şi acizi graşi omega-3;
- scade riscul formării plăcilor de aterom, datorită cantităţii semnificative de acizi graşi omega-3;
- accelerează metabolismul;
- reduce depozitele de grăsime;
- menţine sănătatea creierului;
- echilibrează nivelul hormonilor, astfel încât reduce şi inflamaţiile;
- previne formarea şi dezvoltarea ADHD la copii datorită acizilor graşi omega-3;
- întârzie degenerescenta maculară, întrucât reglează nivelul enzimelorsi fotoreceptorilor, datorită cărora ne este asigurată vederea. Pentru sănătatea ochilor este bine să consumi, de asemenea, și ouă proaspete;
- previne formarea cancerului, pentru că are în compoziţie seleniu, iar acesta prezintă numeroase proprietăţi antioxidante;
- reduce destul de mult formarea şi dezvoltarea bolilor cronice, întrucât are în compoziţie un carotenoid cu proprietăţi antioxidante.
De ce e bine să mâncăm sparanghel
Data viitoare când mergi la magazin, nu mai evita sparanghelul. Ia o porţie şi găteşte-o. Uite de ce e bine să consumi sparanghel:
- nu conţine deloc calorii;
- nu conţine deloc grăsimi;
- are efect afrodisiac;
- sursa bună de vitamina K, necesară pentru dezvoltarea şi densităţii osoase, prevenind inclusiv osteoporoza;
- sursa de inulina, necesară pentru dezvoltarea bacteriilor considerate ca fiind prietenoase cu organismul.
[ad_2]