luni, decembrie 30, 2024
AcasăCulinarRețete de post rapide. Cum să pregătești niște mâncăruri delicioase în zilele...

Rețete de post rapide. Cum să pregătești niște mâncăruri delicioase în zilele cu restricții alimentare

[ad_1]

Iată câteva rețete de post rapide, gustoase și sănătoase. În zilele de post putem să ne răsfățăm cu niște preparate culinare savuroase cu legume, iar rețetele sunt diverse și pot fi adaptate după preferințe. Iată cum să pregătești niște mâncăruri delicioase în zilele cu restricții alimentare.

Rețete de post rapide

Când vine vorba de mâncărurile de post, rețetele sunt diverse, gustoase și sănătoase. Rețetele de post sunt rapide, se fac cu doar câteva ingrediente, iar dacă ținem cont de câteva trucuri din rețeta bunicii, succesul culinar va fi garantat.

Pe lista deliciilor de post se află ciorba de legume, salata de fasole cu legume, ciupercile umplute, mâncărica de ciuperci cu legume, tocana de orez cu legume, sarmalele cu soia, chiftelele cu dovelcei și multe alte preparate savuroase.

Mâncărurile de post sunt sănătoase și sățioase, fiind recomandate nu doar în zilele cu restricții alimentare, ci și ori de câte ori vrem să ne încântăm papilele gustative cu preparate delicioase și aromate.

Cum să pregătești la tine în bucătărie cele mai bune mâncăruri de post

Un preparat de post gustos și sățios este salata de fasole cu legume. Pentru aceasta vom avea nevoie de 1 cană cu fasole roșie sau albă fiartă, 1 castravete, 1 ardei gras, 1 ceapă, 1 cățel de usturoi, 2 linguri de ulei, 2 linguri de oțet, 1 legătură de pătrunjel proaspăt, sare și piper după gust.

Într-un bol se amestecă fasolea fiartă împreună cu castravetele tăiat în cubulețe, ardeiul gras tăiat fideluță și ceapa tocată mărunt. Se adaugă usturoiul zdrobit împreună cu uleiul și oțetul. Se condimentează salata cu sare și piper apoi se adaugă pătrunjelul tocat mărunt.

Un alt deliciu de post este cel cu ciuperci umplute. Pentru savurosul preparat vom folosi 10 ciuperci mari, 200 g de brânză vegană tip tofu, 1 ceapă, 2 căței de usturoi, 100 g de spanac, 2 linguri de ulei de măsline, sare și piper după gust. Mai întâi se pregătesc ciupercile pentru a fi umplute. Se scot cotoarele și se curăță. Cât se lasă ciupercile la scurs, se amestecă într-un bol mare brânza vegană împreună cu ceapa, usturoiul și spanacul, apoi se condimentează cu sare și piper. Cu această compoziție savuroasă se vor umple ciupercile. Acestea se așază pe o tavă întinsă și tapetată cu hârtie de copt. Peste ciupercile umplute se toarnă câte un strop de ulei apoi se dau la cuptor timp de 20 de minute până când se rumenesc ușor deasupra.

Gustoasă este și mâncărica de ciuperci. Pentru aceasta vom avea nevoie de 300 g de ciuperci, 2 linguri de ulei, 1 ardei capia, 1 lingură de pătrunjel proaspăt, 3 linguri de vin, 1 linguriță de făină, 2 lingurițe de pastă de tomate, sare și piper după gust.

Se curăță ciupercile și se taie în cubulețe apoi se pun la călit într-o tigaie cu ulei încins împreună cu ardeiul tăiat fideluță. Se pune un pic de apă în tigaie și se lasă să fiarbă înăbușit timp de 30 de minute. După aceea se adaugă făina împreună cu vinul, pasta de tomate, sarea și piper, iar când mâncărica este aproape gata, se pune pătrunjelul tocat. Când este gata, se ia mâncărica de pe foc și se lasă la răcit. Este ideală de servit cu mămăliguță caldă.

Rețetele de mâncăruri de post sunt diverse și pot fi adaptate după preferințe. Preparatele savuroase pregătite în zilele cu restricții alimentare sunt sănătoase, gustoase și sățioase.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments