[ad_1]
Luna august este destinată evenimentelor artistice și culturale din cadrul evenimentului „Sărbătoarea Diasporei – Iașul este ACASĂ”. Primăria Municipiului Iași va organiza numeroase concerte, momente de dans și de poezie pentru ieșenii de pretutindeni, dar și pentru turiști
Acest eveniment are loc în august, deoarece este cunoscut faptul că aceasta este luna concediilor, în care mai toți românii plecați peste hotare se întorc acasă.
Activitățile legate de „Sărbătoarea Diasporei – Iașul este ACASĂ”
Acest eveniment este dedicat comunității din diaspora. În fiecare an, oamenii se reunesc pentru a sărbători și a celebra legăturile lor cu țara natală, indiferent de distanța fizică. Este un moment de unitate și recunoștință pentru contribuțiile pe care membrii diasporei le aduc atât în țara de origine, cât și în cele în care s-au stabilit.
În data de 13 august are loc un tur de oraș și o vizită la Primăria Municipiului Iași pentru un grup de ieșeni din Torino, coordonați de doamna Elisabeta Cioată-Burduja, președintele CCTIR – Centrul de Cultură și Tradiție Italo-Românescă APS Torino.
În această zi mai este și o vizită de documentare la Dream Art Center Iași – expoziții de ii tradiționale românești și ateliere tradiționale ale meșterilor populari, coordonatorul fiind Andrei Grozavu.
Ziua de 14 august este oficial Ziua Diasporei, sărbătoare dedicată ieșenilor din diaspora. Începând cu ora 17.00, în Piața Unirii vor fi mai multe momente artistice.
În intervalul 17.00 – 17.30 va fi prezentat un moment artistic din cadrul Palatului Copiilor Iași – Cercul de muzică vocală – cor, coordonator profesor Anca Apetroaiei, la 17.30 – 18.00 va urca pe scenă Corul de copii al Municipiului Iași – dirijor Raluca Zaharia. La 18.00 – 18.15, Beatrice Duca – artist de muzică populară (prezentator spectacol). La 18.15 – 19.00 – ansamblul folcloric „CARPATICA” Torino Italia, Centrul de Cultură și Tradiție Italo Românească APS-Torino va avea un moment artistic, iar la 19.00 – 19.45 – ansa,blul folcloric „RAPSODIA” IAȘI.
De la 19.45 – 21.15 va urca pe scenă ansamblul profesionist de dansuri „Constantin Arvinte” al Consiliului Județean Iași și ansamblul folcloric pentru copii și juniori „Florile Moldovei” al Consiliului Județean Iași.
Printre activitățile prezentate pentru ambele manifestări se numără recitaluri de poezie, spectacole de teatru, concerte și un târg cu oferte de muncă pentru diaspora.
În această perioadă are loc și cel mai mare festival caritabil
În perioada 18-20 august 2023, părintele Dan Damaschin organizează „INIMO”, cel mai mare evenimente caritabil din Europa, care vine în ajutorul a 10.233 de copilași aflați în grija Asociației Glasul Vieții. Festivalul va avea loc pe Stadionul „Emil Alexandrescu”.
Cu ocazia acestei sărbători este înființat și ReStart Home, un birou susținut de Fundația „O șansă pentru fiecare” în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, care oferă consultanță gratuită ieșenilor din diaspora ce doresc să revină la Iași cu proiecte antreprenoriale, cu Sediul Restart Home, str. Arcu, nr. 5.
„Sărbătoarea Diasporei” aduce un sentiment de apartenență și conectare între membrii diasporei, oferindu-le ocazia de a se cunoaște și de a împărtăși poveștile lor unice. De asemenea, reprezintă și un prilej pentru autoritățile din țara de origine să recunoască și să aprecieze contribuțiile valoroase ale diasporei la dezvoltarea și promovarea culturii și economiei naționale.
[ad_2]