miercuri, decembrie 25, 2024
AcasăCulinarSarmale turcești – Cât de diferite sunt față de sarmalele tradiționale românești...

Sarmale turcești – Cât de diferite sunt față de sarmalele tradiționale românești și cum se prepară acestea

[ad_1]

Din ce în ce mai multă lume caută rețeta pentru sarmale turcești. Acestea nu se prepară foarte diferit de sarmalele cu care noi, românii suntem obișnuiți. Totuși, unele ingrediente esențiale, diferă.

Sarmalele sunt foarte îndrăgite de români și au ajuns să fie un preparat nelipsit de la sărbătorile foarte importante, cum ar fi Crăciunul, de exemplu.

Totuși, este important să știm că sarmalele tradiționale românești, au fost, de fapt preluate de la turci. Desigur, de-a lungul timpului au existat schimbări, iar românii au adaptat rețeta, după preferințe.

Ce ingrediente sunt necesare pentru aceste sarmale speciale

Denumirea de sarmale vine din turcă de la „sarmak” care înseamnă „a împături”. De asemenea, sarmalele făcute cu frunză de vie se numesc Yaprak.

Spre deosebire de sarmalele cu care suntem obișnuiți, pentru cele turcești avem nevoie de carte de vită sau de miel. În jur de 500 de grame de carne tocată ne va fi de ajuns. Trebuie să mai pregătim două sau trei cepe și trei sau cinci linguri de orez.

Sarmalele turcești sunt puțin mai aromate, deci vom avea nevoie de diferite condimente. Desigur, adăugăm clasicele condimente, și anume sarea și piperul. Pe lângă acestea vom mai avea nevoie de o lingură rasă de paprika și chimion, și chiar puțină mentă uscată. Vom mai pregăti niște pătrunjel și câteva linguri de pastă de roșii, alături de puțin ulei. Nu prea mult, aproximativ trei linguri ne vor fi de ajuns.

Desigur, va trebui să pregătim și 500 de grame de frunze de viță.

Putem pregăti și niște iaurt sau smântână pentru când sarmalele sunt gata de servit.

Sarmale turcești – Cum se prepară acestea

Modul de preparare nu este foarte diferit de cel al sarmalelor tradiționale românești pe care le îndrăgim. Totuși, este destul de complicat să gătești sarmale. Acestea necesită destulă răbdare, mai ales atunci când ajungem la etapa împăturitului. Prin exercițiu, putem obține în timp, sărmăluțe cât mai frumos formate și împăturite.

Putem începe prin a spăla orezul foarte bine, în ai multe ape. După aceea, trebuie să tocăm cepele destul de mărunt, alături de pătrunjelul proaspăt.

Ceapa trebuie pusă, mai întâi, la călit, folosindu-ne de cele câteva linguri de ulei pregătite. Trebuie să fim foarte atenți la ceapă, pentru ca aceasta să nu se ardă. Acest lucru poate dăuna gustului sarmalelor. După ce aceasta s-a călit corespunzător, putem adăuga sosul de roșii pe deasupra, alături de pătrunjel. Dacă doriți să adăugați și mentă acum este momentul. După câteva minuțele, putem opri focul.

Vom pregăti acumun alt bol încăpător, în care vom adăuga carnea tocată de vită (sau miel, depinde ce ați ales). Peste aceasta turnăm amesteul obținut din tigaie și orezul spălat, scurs bine de apă. Tot acum, putem adăuga și restul condimentelor pregătite. Trebuie să le amestecăm pe toate foarte bine, cu mâna curată sau cu o ustensilă de lemn. Compozițiia este gata, însă acum urmează să împăturim sărmăluțele.

Sarmalele turcești sunt, de obicei, rulate destul de subțire. Putem pune o singură lingură din compoziție pe frunză, și rulăm bine și strâns.

Acestea vor trebui așezate în cerc în cratița în care le fierbem. Când le terminăm, umplem oala cu apă și le ăsăm la fiert în jur de două ore.

După aceea, sarmalele turcești sunt gata de servit! Niște iaurt sau smântână vor ajuta la combinația perfectă de gust.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments