[ad_1]
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a anunțat vineri că șapte persoane, dintre care patru copii, au murit în bombardamentele rusești în regiunea Idlib (nord-vestul Siriei), ultimul mare bastion jihadist și rebel al țării, potrivit agenției AFP, citată de boursorama.com.
OSDO a confirmat moartea a „șapte persoane, inclusiv patru copii din aceeași familie, doi bărbați și o persoană neidentificată (…) în urma loviturilor aeriene rusești” în zona Jisr al-Shughur.
Potrivit directorului OSDO, Rami Abdel Rahmane, copiii aveau sub zece ani, iar șase dintre cele șapte victime erau civili. Alții sunt încă sub dărâmături, a spus el.
Majoritatea victimelor erau sirieni strămutați
Majoritatea victimelor erau sirieni strămutați din provincia vecină Hama, a precizat aceeași sursă.
„Copiii mei au dispărut… oamenii cei mai dragi inimii mele au dispărut”, a deplâns Ayham Mozan, în vârstă de 31 de ani, care și-a pierdut cei patru copii.
Familia sa dormea când prima lovitură a lovit casa lor, a povestit el pentru AFP, întins pe un pat într-un spital din Darkouch, la granița cu Turcia.
După prima lovitură, Mozan și-a salvat soția de sub dărâmături, dar nu și-a putut găsi copiii.
„Am crezut că este un coșmar, ne-am târât afară” înainte de a doua lovitură, a adăugat tatăl îndurerat.
Casa vizată a fost complet distrusă, potrivit unui corespondent AFP aflat la fața locului. Printre dărâmături erau vizibile jucării, mobilier și haine împrăștiate. Rusia, care este aliată cu Siria de zeci de ani, este principalul susținător al regimului lui Bashar al-Assad și intervine militar în această țară din 2015.
În zonă se află grupuri de rebeli susține de Turcia
Aproximativ jumătate din provincia Idlib, precum și părți din provinciile Alep, Hama și Latakia, sunt controlate de facțiuni care se opun regimului de la Damasc, cum ar fi Hayat Tahrir al-Sham, fosta ramură siriană a Al-Qaeda.
În zonă se află, de asemenea, grupuri de rebeli, susținute în diferite grade de Turcia, și alte formațiuni jihadiste, precum Houras al-Din.
Toate aceste facțiuni au fost deja ținta raidurilor aeriene ale regimului sirian, ale aliatului său rus, dar și ale coaliției internaționale antijihadiste și ale Statelor Unite.
[ad_2]