luni, decembrie 23, 2024
AcasăCancanSorin Ovidiu Bălan și Mirela Vaida au avut primele reacții publice, după...

Sorin Ovidiu Bălan și Mirela Vaida au avut primele reacții publice, după ce s-a zvonit că ar fi ajuns la cuțite. „Între noi nu e nicio problemă”

[ad_1]

Emisiunea prezentată de Mirela Vaida a mai pierdut un component și s-a speculat că de vină pentru acest fapt ar fi chiar ea.

Conform informațiilor ajunse în presă, Mirela Vaida s-ar fi plâns șefilor în ceea ce-l privește pe Sorin Ovidiu Bălan, astfel că acesta a început să apară tot mai rar în emisiune.

Sorin Ovidiu Bălan și Mirela Vaida au avut primele reacții publice

De ceva vreme jurnalistul nu mai este deloc văzut pe micul ecran.

”Mirela este abilă, a făcut lucrurile încet, dar sigur. A reușit să convingă pe toată lumea că totul va fi bine și fără Sorin, deși telespectatorii trimiteau zilnic mesaje pentru a întreba unde este acesta și când se întoarce”, se arată în articolul publicat de Cancan.

Fapt ce ar avea la bază o mai veche discuție purtată de cei doi chiar în direct, pe care Vaida nu ar fi trecut-o cu vederea decât în fața camerelor de filmat.

O doamnă (prin telefon) :  „O să-mi caut dreptatea la Tribunal”

Sorin Ovidiu Bălan:   „Stimată doamnă, puteți să faceți asta, dar veți câștiga, cel mult, 6 litri de mastica primă!”

Mirela Vaida:  „Sorin, ce înseamnă asta mastică? Adică cum? Cum să spui așa?”

Sorin Ovidiu Bălan :  „N-am zis eu, a zis unul Caragiale, e în lecturile obligatorii de clasa a 4-a!”.

Luat la întrebări, jurnalistul a confirmat faptul că dialogul relatat a avut loc, dar a menționat că intenția lui nu a fost de a o jigni pe Mirela Vaida, așa cum se spune.

Sorin Ovidiu Bălan spune că plecarea sa din cadrul emisiunii nu ar legătură cu prezentatoarea

Sorin Ovidiu Bălan spune că plecarea sa din cadrul emisiunii nu ar legătură cu prezentatoarea, ci cu faptul ca platoul de filmare s-a mutat într-o altă locație acum, care este mult prea departe de el. Plus că pensia îi bate la ușă, așa că, nu îi rămâne decât, dacă se cere, să continue colaborarea prin telefon.

Totodată, el a ținut să mai spună și faptul că niciodată nu i-a vânat locul Mirelei Vaida, căci putea să facă parte complet din echipa emisiunii încă de pe vremea când la cârma acesteia se afla Mădălin Ionescu, doar că nu asta a fost intenția și dorința lui.

„E o chestie veche, de patru ani, dacă nu mai mult. Îmi aduc aminte. A fost un context, era o doamnă și eu am spus acea replică. La care Mirela, care era atentă la emisiune, nu a înțeles… Ea era atentă cu CNA-ul și alte chestii. Ce ai zis, Sorin? I-am spus că e ceva din Caragiale, nimic mai mult. Nu și-a dat seama. Nu a fost prima dată când am făcut mișto de ea, asta e stilul meu. Dar nici vorbă să o consider incultă, dovada că în primăvara a scris în cartea mea.

Nu am nimic personal cu ea. Nu mai apar din motiv că platoul nu mai e la Piața Chibrit, ci în altă parte. Și ca să ajung acolo îmi ia din timp opt ore. Dar dacă, Doamne-ferește, apare vreo nenorocire și sunt sunat, răspund. Eu nu i-am vânat niciodată locul, eu aveam contract pe drepturi de autor. Dacă aș fi vrut, as fi încercat acum 15 ani, când era Mădălin Ionescu. Repet, între noi nu e nicio problemă. Mai am vreo 15 zile până la pensie, am alte priorități”, a spus Sorin Ovidiu Bălan, conform Cancan.

Mirela Vaida neagă cu vehemență orice posibil scandal cu Sorin Ovidiu Bălan

În replică, însă, imediat după ce totul a ajuns viral, Mirela Vaida, pe pagina sa de Instagram, a luat cuvântul și a ținut să spună și partea ei de adevăr.

Conform spuselor sale, este exclus faptul că între ea și celebrul jurnalist să fi fost vreodată vreo discuție aprinsă.

Din contră, ea subliniază faptul că îi leagă o adevărată prietenie, una veche, care nu a fost niciodată pusă la încercare nici de ea, nici de el.

Astfel că, ea cataloghează informațiile ajunse acum publice drept mincinoase, căci ea niciodată nu ar fi dat pe nimeni afară din echipa emisiunii pe care o prezintă, plus că are numai cuvinte de laudă la adresa fostului coleg de emisiune.

”M-a trezit de dimineață cu mai multă lume trimițându-mi un articol apărut în presă, cum că eu aș fi dat afară mai mulți colegi de la emisiune, inclusiv pe Sorin Ovidiu Bălan. Eu vreau să vă spun dumneavoastră, celor care mă știți de atâta vreme, că acest articol este la fel de adevărat ca și sarcina mea în al doilea trimestru(…). Eu cu Sorin Ovidiu Bălan am o relație extraordinar de bună, dovada este și faptul că i-am și scris prefața ultimei lui cărți. Cu această ocazie, vreau să-l salut pe prietenul Sorin Ovidiu Bălan. Te pup și te îmbrățișez, Sorin!”, a fost replică venită din partea Mirelei Vaida.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments