marți, noiembrie 26, 2024
AcasăActualitateStrategia de vaccinare împotriva COVID-19. Românii, vaccinaţi în trei etape

Strategia de vaccinare împotriva COVID-19. Românii, vaccinaţi în trei etape

[ad_1]

Strategia de vaccinare propusă de Ministerul Sănătăţii implică vaccinarea a 60-70% din populaţia ţării în primele şase luni de la aprobarea vaccinului. Vaccinarea va fi voluntară, iar primii care vor avea acces vor fi persoanele din sistemul medical, urmate de cele din categoria de risc.

Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 prezentată vineri de Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 implică trei etape în care dozele vor ajunge la pacienţi, iar autorităţile vor să acopere 60-70% din popularţia ţării în primele şase luni de la aprobarea vaccinului.

Cele trei etape ale vaccinării

În prima etapă se vor vaccina persoanele din domeniul sănătăţii şi social, de la medici, asistente, stomatologi, medici rezidenţi, personalul din securitate şi pază, din centrele de îngrijire.

A doua etapă îi implică pe adulţii din categoriile de risc, adică persoanele de peste 65 de ani, cele cu boli cronice, dar şi personalul din instituţiile statului, din sectoarele economice cu activităţi în domeniul alimentar, în transporturi.

A treia etapă implică populaţia generală, în funcţie de cererea fiecărei persoane care vrea să se vaccineze. În prezent, două companii – Pfizer şi Modernă au depus documentaţia la Agenţia Europeană a Medicamentului pentru aprobarea condiţionată a vaccinurilor dezvoltate de cei doi giganţi farma. Vor exista două doze de vaccin pentru fiecare persoană, făcute la un interval de şapte zile, din primele informaţii oferite de autorităţi, ceea ce înseamnă 26 milioane de doze de vaccin.

Autorităţile nu au oferit însă valoarea estimativă a costurilor, menţionând că este un acord la nivel european privind numărul dozelor şi preţurile. Cum se va face efectiv vaccinarea? La nivelul ţării vor exista centre de vaccinare, în jur de 900 de astfel de centre, din informaţiile autorităţilor, unde se vor vaccina lunar circa 5.000 de persoane.

Caravane mobile pentru persoanele care nu se pot deplasa

În plus, vor exista şi caravane mobile pentru persoanele care nu se pot deplasa. Vaccinurile vor fi distribuite de la Institutul Cantacuzino, care va fi hub-ul central de unde vor pleca dozele.

„Toată activitatea de vaccinare se va desfăşura în baza unei programări, programarea se face într-o platformă unică, în curs de dezvoltare. Programarea se face telefonic, online sau prin intermediul medicului de familie. Activitatea de vaccinare va fi monitorizată prin Registrul electronic naţional al vaccinărilor”, a declarant medicul Valeriu Gheorghiţă, medic primar boli infecţioase la Spitalul Carol Davila din Bucureşti, care este şi coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19.

Fiecărei persoane vaccinate i se vor furniza informaţii privind vaccinarea şi conduita în cazul apariţiei reacţiilor adverse postvaccinale. Strategia de vaccinare a fost elaborată de către Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, organism interministerial în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului şi coordonarea prim-ministrului.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments