[ad_1]
Liga Studenților (LS IAȘI) a depus o plângere penală la DNA – structura centrală împotriva ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, pentru presiunile exercitate asupra universităților în vederea revenirii intempestive la activitatea didactică în format fizic (on-site), cu încălcarea normelor legale în vigoare și a predictibilității organizării activității academice, fără a exista soluții pertinente care să vină în sprijinul studenților care sunt acum obligați să își găsească în timp record un loc de cazare, iar cei care s-au angajat între timp să își părăsească locul de muncă, astfel fiindu-le vătămate drepturile și interesele legitime.
Totodată, organizația vine cu o serie de propuneri care să amelioreze situația studenților, avertizând că există studenți care intenționează să își dea universitățile în judecată și să ceară daune-interese pentru nerespectarea contractelor de școlarizare și a condițiilor prezentate la începutul anului universitar, respectiv la începutul semestrului.
Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, a afirmat săptămâna trecută că nu mai există bază legală pentru continuarea activității didactice în format on-line sau hibrid și că este necesară revenirea imediată la cursuri în format fizic. Cîmpeanu a dezinformat și mințit în mod deliberat asupra aspectelor juridice și asupra faptului că universitățile riscă să își piardă finanțarea și acreditarea.
Liga Studenților (LS IAȘI) consideră că miza haosului generat de Sorin Cîmpeanu este găsirea unui pretext pentru înaintarea pe repede-înainte a unui nou proiect de lege a educației, bazat pe proiectul România Educată, și motivat de aparenta lipsă de soluții și instituții juridice în actuala Lege nr. 1/2011, care a fost masacrată pentru interesele proprii ale cartelurilor din educație în timpul guvernărilor susținute de PSD, PNL, ALDE și UDMR.
Realitatea juridică este că pentru anul universitar în curs (2021-2022) universitățile, în baza autonomiei universitare, pot alege dacă desfășoară cursurile on-line, fizic sau hibrid. Starea de alertă declarată și prelungită prin hotărâri de guvern și restricțiile au încetat, dar prevederile Legii 55/2020 rămân în vigoare, iar art. 40 modificat prin OUG 99/2021 prevede clar că derogarea prin care activitatea didactică și examenele se pot desfășura online/hibrid nu se aplică doar pe parcursul stării de alertă ci și „pe tot parcursul anului universitar 2021-2022”, adică până la 30 septembrie 2022.
Rolul normei este să ofere stabilitate, în special pentru studenți, care sunt beneficiarii actului educațional, fiind bazată pe principiul securității raporturilor juridice, care în materie de educație se regăsește atât în prevederile art. 136 alin. (2) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, cât și în toate normele, precum Statutul Studentului, care îi ocrotesc pe studenți de modificările aduse contractului de studii și condițiilor de școlarizare (inclusiv de evaluare), în sensul interzicerii exprese a acestor schimbări intempestive și unilaterale ale universităților.
Condițiile generale de desfășurare a activității didactice se stabilesc cu cel puțin 3 luni înainte de începutul anului universitar, cele contractuale la începutul anului universitar, iar cele specifice fiecărei discipline la începutul semestrului. Orice modificare poate fi făcută doar cu acordul expres al studenților, prin aceasta înțelegându-se toți studenții nu doar reprezentanții lor aleși.
Haosul actual este similar cu cel de la începutul anului universitar, când anumite universități și-au îndemnat studenții să se cazeze și să își caute chirie, ca ulterior să li se transmită că nu mai este nevoie să rămână în centrul universitar, activitatea didactică desfășurându-se online.
Acum, studenții au fost chemați brusc, de pe o săptămână pe alta, să revină fizic la ore, deși mulți nu dispun de cazare, iar efectele măsurilor luate de guvern în perioada stării de alertă a afectat situația socio-economică a multor familii care acum nu își mai permit plata unei chirii într-un centru universitar. Din păcate, revenirea intempestivă la cursuri în format fizic convine multor rectori, aceștia văzând în ea o oportunitate de refacere financiară a universităților prin încasarea de taxe de cazare și taxe de restanțe sau de refacere a activității didactice.
Astfel, pentru ameliorarea situației, Liga Studenților (LS IAȘI) propune Ministerului Educației și instituțiilor de învățământ superior adoptarea următoarelor măsuri, până la finalul anului universitar 2021-2022 (30 septembrie 2022):
- Revenirea imediată la organizarea activității de cazare din căminele universităților cu ocuparea spațiilor de cazare la capacitatea de dinainte de starea de urgență (martie 2020). Totodată, studenților care doresc să accepte un coleg în plus în cameră, pe bază de pat pliabil, să li se permită acest lucru.
- Acordarea din fondurile proprii ale universităților a unei subvenții de cazare pe baza contractului de locațiune (închiriere), cel puțin egală cu media tarifelor de cazare practicată de către fiecare universitate în parte, pentru studenții care nu sunt cazați în căminele universității și care sunt constrânși de situație să stea în chirie. Legea Educației Naționale nr. 1/2011 permite acordarea unor astfel de subvenții, prin art. 204 alin. (15). Din punct de vedere moral, subvenția aceasta ar echivala cu plata unor daune-interese pentru schimbarea neașteptată de situație în fața căreia au fost puși studenții.
- Adoptarea unei perioade de tranziție de cel puțin o lună (ideal până la Paștile Ortodox – 24 aprilie), în care să se permită participarea în format hibrid la activitatea didactică (transmiterea on-line a cursurilor și seminarelor desfășurate fizic, similar cu modul în care s-a procedat în învățământul preuniversitar în cazul elevilor care au intrat în izolare sau carantină). De asemenea, grupele de studenți pot fi reorganizate în grupe cu activitate fizică (on-site) și grupe cu activitate didactică on-line.
- Introducerea prin ordin de ministru a unei amnistii generale în ceea ce privește absențele și a taxelor pentru restanțe sau refacerea activității didactice pentru studenții care nu au cazare în centrul universitar în care studiază, pentru a nu le periclita situația academică și a le bloca accesul în sesiunea de examene. Trecerea peste noapte la activitatea didactică on-site, din păcate, le-a dat multor profesori oportunitatea de a abuza de catalog, notându-i ca absenți pe cei care nu s-au mutat înapoi din localitatea de domiciliu în cea de studiu. Prin acumularea de absențe în această perioadă, studenții riscă să rămână cu restanțe și să fie obligați să refacă activitatea didactică în anul următor, pierzând timp și bani prin taxe de refacere și restanțe, situație care va duce la creșterea cazurilor de abandon universitar.
- În ceea ce privește programele de master, se impune desfășurarea activității didactice în format exclusiv on-line sau hibrid (cu transmiterea live a activității și posibilitatea de participare on-line), în special pentru masteratele cu durată de un an. Studenții care s-au înmatriculat la aceste programe au făcut-o cu garanția că pe toată durata programului orele de vor desfășura on-line, aceștia rămânând în localitatea de domiciliu. De asemenea, orarul programelor de masterat ar trebui să fie modificat și adaptat la cerințele studenților, orele fiind comasate fie seara, fie la finalul săptămânii, pentru a facilita participarea la activitatea didactică a studenților care lucrează.
- Recunoașterea prin ordin de ministru a dreptului absolut de participare în fomat on-line / hibrid la activitatea didactică pentru studenții care sunt angajați sau realizează venituri din activități independente (contracte de drepturi de autor, prestări servicii etc.), indiferent de ciclul de studii.
- Consultarea directă a tuturor studenților, nu doar a organizațiilor studențești sau a reprezentanților aleși ai studenților care, în anumite situații, pot „dilua” nemulțumirile generale ale studenților în fața conducerii universităților.
„Facem apel la guvernanți și la rectorii universităților să fie atenți la nevoile și solicitările studenților. Am susținut mereu întoarcerea la formatul fizic (on-site), însă studenții au nevoie de predictibilitate și nu au nevoie de decizii luate peste noapte. Demersul nostru nu este unul de susținere a școlii on-line și de combatere a întoarcerii la normalitate, ci de protejare a predictibilității, stabilității și securității raporturilor juridice în actul educațional, venind în ajutorul studenților care au într-adevăr nevoie de soluții, nu a celor care preferă învățământul on-line din comoditate. Am avertizat constant în ultimii doi ani asupra faptului că măsurile iraționale ale guvernanților din perioada stării de urgență și de alertă prin care a fost suprimată economia va duce la mari probleme sociale, de natură să determine un val de abandon universitar în învățământul superior. Cea mai bună soluție este flexibilizarea până la finalul anului curent a modalității de desfășurare a activității didactice și descentralizarea măsurilor până la nivel de departament sau specializare, pentru a duce decizia când mai aproape de student, care este beneficiarul actului educațional.
Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, a perturbat în mod grav viața academică prin anunțurile sale panicarde și mincinoase privitoare la lipsa de temei legal al unei tranziții, ignorând prevederile OUG 99/2021 și cele ale Legii 1/2011 care recunosc și consacră stabilitatea și predictibilitatea activității didactice în beneficiul studenților. În situația în care rectorii universităților nu vor înțelege să respecte aceste principii fundamentale de drept, vom sesiza organele abilitate cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și vom susține studenții în acționarea în instanță a universităților pentru modificarea unilaterală a contractelor și a condițiilor de studiu în timpul executării lor, în vederea obținerii de daune-interese.” a declarat Cosmin-Gabriel Glovnea, președinte Liga Studenților (LS IAȘI).
[ad_2]