[ad_1]
O manifestare tradițională românească a avut loc sâmbătă și duminică, respectiv 24 – 25 iulie 2021, în localitatea Ruginoasa, din județul Iași. Este vorba despre Târgul Meșterilor Populari, aflat la cea de-a VII-a ediție. În acest an, iubitorii de tradiție au fost așteptați pe Aleea Palatului „Alexandru Ioan Cuza” din Ruginoasa pentru a se bucura de demersul care a urmărit promovarea culturii tradiționale
O manifestare tradițională românească a avut loc în localitatea Ruginoasa, din județul Iași, sâmbătă și duminică, respectiv 24 – 25 iulie 2021. A fost vorba despre Târgul Meșterilor Populari, aflat la cea de-a VII-a ediție.
Iubitorii de tradiție au fost așteptați pe Aleea Palatului „Alexandru Ioan Cuza”, pentru a se bucura de acest demers, care a urmărit promovarea culturii tradiționale. Târgul a reunit peste 30 de meșteșugari din aproape toate zonele etnografice ale României, care, prin intermediul lucrărilor și al artei lor, au încurajat publicul tânăr, în spiritul respectului pentru tradițiile românești.
Târgul a fost marcat de Ansamblul Folcloric „Dumbrăvița”, al Centrului Cultural din Ruginoasa
Pentru că, de la o astfel de sărbătoare, autentic românească, nu putea lipsi voia bună, evenimentul a fost completat și de un spectacol. În prim-plan a fost Ansamblul Folcloric „Dumbrăvița”, al Centrului Cultural din Ruginoasa. De asemenea, au fost invitați tinerii de la Ansamblul „Flori de Mai”, din Todirești, Ansamblul Folcloric „Trei generații”, din Heleșteni, dar și interpreții de muzică populară Ana Maria Ignat, Maria Tucan și Denisa Tudoran.
Tot cu această ocazie, le-au fost înmânate diplome de participare meșterilor populari prezenți la târg. În cele două zile de târg, cei dornici au avut ocazia de a participa, alături de meșteșugari, la ateliere de creație interactive, iar, în cadrul târgului, a fost inclusiv un stand cu lucrări realizate de copiii din Ruginoasa, în decursul acestui an.
Ioana Cristina Axinia, coordonatorul Centrului Cultural Ruginoasa, a fost inițiatorul Târgului Meșterilor Populari
De precizat este faptul că sufletul ediției din acest an a Târgului Meșterilor Populari (dar și a multor evenimente culturale din ultimii ani) a fost Ioana Cristina Axinia, coordonatorul Centrului Cultural Ruginoasa. În acest context, demn de amintit este că centrul a fost inaugurat pe 28 aprilie 2013. În cadrul acestuia funcționează un punct muzeistic etnografic și unul arheologic. Tematica expoziției prezintă evoluția comunității sătești din zonă, din punct de vedere istoric, etnografic, dar și din punct de vedere al vieții spirituale.
Patrimoniul prezentat este de proveniență locală, cuprinzând un valoros fond de obiecte. O cameră de la parter găzduiește un punct muzeistic arheologic, unde sunt expuse piese din situl arheologic Ruginoasa, ce atesta locuirea zonei. Aflat în imediata vecinătate a Palatului „Cuza”, Centrul Cultural are un muzeu înființat cu scopul de a conserva o adevărată zestre a artei populare a înaintașilor noștri, având și un rol educativ. La etaj, în cele 5 săli puse la dispoziție, funcționează o bibliotecă, un biblionet, o sală de expoziție arheologică, unde sunt expuse piese din situl arheologic Dealul Drăghici, Ruginoasa. Apoi, există o sală a galeriilor de artă „Alexandru Ioan Cuza”, ce găzduiește permanent expoziții de pictură, artă fotografică documentară, diverse simpozioane și conferințe, lansări de carte etc.
[ad_2]