duminică, decembrie 22, 2024
AcasăSocial,,Văduva veselă” a ajuns la Iași! Regizorul Andrei Șerban: „Tinerilor li se...

,,Văduva veselă” a ajuns la Iași! Regizorul Andrei Șerban: „Tinerilor li se arată astăzi ceea ce este mai prăfuit, mai manelizat”

[ad_1]

Regizorul Andrei Șerban, Andrei Fermeșanu, managerul interimar al Operei Naționale Române din Iași, Florin Guzgă, coordonatorul artistic al instituției, dar și artiști din distribuția „Văduva veselă”, de Franz Lehár, au vorbit despre spectacolele care sunt programate, în premieră, pe 4 și 5 februarie 2023. Pentru „Văduva veselă”, toate biletele au fost deja vândute

Regizorul Andrei Șerban a oferit detalii despre premieră, dar și despre mesajul transmis de operetă.

„Cum facem noi, artiștii, să ne adresăm publicului, când cu toții știm că suntem în aceeași situație cu cea a unei crize mondiale, a unui pericol pentru planetă și care este rolul artei? «Văduva veselă», fiind o operetă faimoasă, dar, după cum spune și titlul, veselă”, a declarat Andrei Șerban.

„Văduva veselă”, un spectacol de neuitat

„Văduva veselă” promite să ridice moralul spectatorilor. Atât textul vorbit, cât și relațiile dintre personaje sunt diferite.

„«Văduva veselă» încearcă să ne reamintească că viața merită apreciată, merită trăită și merită să simțim asta în sala de spectacol, prin muzica ce ne dă o vibrație de o forță pe care nu o întâlnim în viața în care suntem prizonieri. Rolul artistului este acela de a încerca să ridice moralul spectatorilor prin muzică, prin dans. Este nevoie de așa ceva, de un entertainment de calitate, de eleganță, de frumos. La cele două spectacole am auzit că biletele sunt sold out, ceea ce mă bucură. Sper că spectacolul va avea o viață lungă”, a adăugat Andrei Șerban.

La Iași după 7 ani

Cu prilejul acestei premiere, Andrei Șerban a revenit la Iași după 7 ani. Din punctul său de vedere, tinerii ar trebuie să se apropie de operă.

„Este o revenire bucuroasă, aș putea spune, pentru că am foarte mulți prieteni în Iași. Beatrice Rancea a provocat, a încurajat schimbarea atitudinii față de operă. Artiștii sunt la fel de deschiși, vor să prezinte o aventură, iar acest lucru este foarte frumos. În artă trebuie să încerci ceva necunoscut, nou, asta îmi dă și mie multă energie, primesc de la ei multă energie și asta mă bucură.

Acum 7 ani, când am montat «Văduva», spectacolul era axat foarte mult pe prezentul realităților politice de atunci, iar acum, această schimbare se referă tot la prezent, tot ceea ce fac se referă la prezent. Este o tânără generație care ar trebui să se bucure și să vadă opera și să se îndrăgostească de muzică și spectacol, ceea ce li se arată acum este ceea ce este mai prăfuit, mai manelizat”, a precizat Andrei Șerban, regizorul „Văduvei vesele”.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments