duminică, noiembrie 17, 2024
AcasăSocialVânzătorii și-au făcut cruce atunci când au văzut cu ce pleacă ieșenii...

Vânzătorii și-au făcut cruce atunci când au văzut cu ce pleacă ieșenii din târgul organizat în Copou. Au rămas cu tarabele goale, iar cele mai scumpe obiecte s-au vândut imediat, după ce 60.000 de oameni au trecut pe acolo – GALERIE FOTO

[ad_1]

Un record absolut, după 15 ani, a fost înregistrat la Iași! În doar trei zile, un eveniment estival din oraș a înregistrat peste 60 de mii de vizitatori. Totul la ediţia a XXXIX-a a Târgului naţional de ceramică „Cucuteni – 5000”, organizat de Consiliul Județean Iași. De asemenea, vânzările meșterilor prezenți la eveniment au fost uriașe

Ediţia a XXXIX-a a Târgului naţional de ceramică „Cucuteni – 5000” și ediția a III-a a Festivalului de Fanfare, organizate de Consiliul Județean Iași (CJI), au adus un număr impresionant de oameni pe aleile Parcului Copou. Față de ultimii 15 ani, peste 60.000 de vizitatori au participat. De asemenea, vânzările meșterilor prezenți la eveniment au fost uriașe.

„Este imposibil să comparăm ediția din acest cu cea de anul trecut, din cauza condițiilor speciale care au fost impuse, dar ne putem raporta la edițiile anterioare lui 2019, iar, din acest punct de vedere, în acest an am avut cu siguranță cei mai mulți vizitatori de până acum. Am primit mesaje de felicitare pentru această ediție atât de la participanți, cât și de la mulți vizitatori, iar acest lucru este cea mai mare mulțumire a noastră, a întregii echipe ce a contribuit la acest succes”, a punctat Ozana Dram, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași (CJCPCT).

Record spectaculos la Iași! În doar trei zile, un eveniment estival din oraș a înregistrat peste 60 de mii de vizitatori

Totuși organizatorii au regretat absența de la eveniment a câtorva invitați importanți care, din motive obiective, nu au reușit să ajungă la ediția de anul acesta. Este vorba și de familia de olari din Vinnytsia, care ar fi adus o foarte bună ceramică de tip Kosiv și care, în ciuda faptului că și-a dorit enorm să participe, din pricina condițiilor speciale din Ucraina, nu a reușit să treacă granița prin niciunul dintre punctele de frontieră prin care au încercat să vină în România.

„Sperăm ca la ediția de anul viitor să nu mai lipsească niciunul dintre meșterii pe care îi dorim alături de noi. Țin să-i felicit pe câștigătorii celor două mari premii oferite de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași: Premiul «Toader Nica» pentru ceramică utilitară, obținut de domnul Dumitru Pașcaniuc, singurul olar din Marginea – Suceava care realizează ceramică roșie (știm că centrul de la Marginea este celebru pentru ceramica neagră) și Premiul «Ion Diaconu» pentru ceramică decorativă, oferit de către juriu unei frumoase familii din Horezu, Andreea și Viorel Tănăsescu, prezente pentru prima dată la Târgul «Cucuteni – 5000», cu o ceramică foarte bună și cu niște ulcioare impresionante”, a mai menționat Ozana Dram de la CJCPCT.

Târgul s-a bucurat de prezența unor reprezentanți ai centrelor de olărit din județele Sălaj și Bihor

Ceea ce trebuie remarcat la ediția din acest an este interesul publicului pentru ceramica de Tansa, prezentă la Târg, după mai bine de 20 de ani, datorită pasiunii și a muncii depuse de Rodica Mocanu care, deși e la început de drum în practicarea acestui meșteșug, a reușit să prezinte ieșenilor vase minunate ce amintesc de cele realizate de olarii din renumitul centru din județul Iași. Nu este singura noutate de anul acesta. Pentru prima dată, târgul s-a bucurat de prezența unor reprezentanți ai centrelor de olărit din județele Sălaj și Bihor care s-au arătat încântați de uimitoarea desfășurare a acestui eveniment și care și-au luat deja angajamentul de a fi prezenți și la anul.

„Merită, de asemenea, menționată prezența Brașovului, al cărui reprezentant, deși, anul acesta, venit cu un tip de ceramică artizanală, a promis să revină pe viitor cu ceramică de Țara Bârsei, extrem de rară, pe care am putut totuși să o admirăm, datorită celor câteva obiecte realizate de acest meșter și aduse cu scop informativ și demonstrativ”, a mai declarat Ozana Dram.

Important de scos în evidență este că, la ediția din anul viitor, cea de a XL-a, cei implicați în eveniment și-au propus să aducă o diversitate a centrelor și o valoare a meșterilor olari invitați. Așadar, un record spectaculos a fost doborât la Iași unde, în doar trei zile, un eveniment estival din oraș a înregistrat peste 60 de mii de vizitatori.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments