[ad_1]
Vladimir Putin a pregătit un nou ordin care să pună în dificultate Ucraina. Liderul de la Kremlin a semnat un act normativ prin care va reuși să-și extindă armata, aducând mai mulți soldați și experți din diferite domenii.
Războiul dintre Rusia și Ucraina a început în urmă cu mai bine de trei luni. În acest timp, pagubele au ajuns să treacă de suma de 34 de miliarde de dolari, fiind considerat cel mai scump război din istorie. O bună parte acestor sume a fost alocată investiției în tehnică și echipamente militare care au fost distruse de ucraineni.
Pentru a reuși să-și diminueze paguba, Vladimir Putin a dat un ordin prin care să-și extindă armata. Cu mai mulți soldați, Liderul de la Kremlin consideră că va avea mai multe șanse în fața rivalilor săi.
S-a aflat! Ce presupune ordinul lui Putin
Ordinul lui Putin presupune modificarea vârstei pentru înrolarea în armată. Înainte de noua lege, admiterea era posibilă pentru rușii care aveau între 18 și 40, iar pentru cetățenii străini, între 18 și 30 de ani. Prin intermediul noului ordin, vârsta superioară este eliminată pentru ambele categorii amintite.
Modificarea prin intermediul ordinului a fost realizată de de Andrei Kartapolov, șeful Comisiei pentru apărare din Duma de Stat, și de către Andrei Krasov, primul său adjunct.
Noul ordin dat de Vladimir Putin va permite și înrolarea specialiștilor din diferite domenii, cum ar fi ingineria, medicina sau comunicațiile, pentru a spori eficiența armatei. În plus, faptul că a fost eliminată limita de vârtsă va atrage persoane care au experiență și știu să mânuiască o armă. Tactica Liderului de la Kremlin ar putea fi mai eficientă decât felul în care a început războiul, când a trimis tineri de 20 de ani la luptă.
[ad_2]