duminică, decembrie 22, 2024
AcasăSocialZiua Mondială a Inimii. Cele mai comune boli de inimă

Ziua Mondială a Inimii. Cele mai comune boli de inimă

[ad_1]

Ziua Mondială a Inimii. Anual, la 29 septembrie sărbătorim acest eveniment dedicat inimii, care are în primul rând un scop educațional și informațional. Propunerea făcută de Federația Mondială a Inimii este aceea de a încerca să fim cu toții Eroii Inimii. Și putem face asta printr-o promisiune, față de noi și față de cei dragi, să avem grijă de inimile noastre.

Bolile de inimă reprezintă cauza principală de deces și dizabilitate la nivel mondial. Astfel, anual, survin din această cauză aproape 18 milioane de decese. Aceasta reprezintă o treime din toate decesele de pe planetă și jumătate din decesele asociate cu bolile netransmisibile.

În România, bolile cardiovasculare sunt responsabile de aproximativ 60% din totalul deceselor înregistrate. Iar această statistică reprezintă de trei ori mai multe decese decât cele datorate cancerului. Mai mult, potrivit specialiștilor, România prezintă un risc înalt pentru afecțiunile cardiovasculare.

Ziua Mondială a Inimii

Acest eveniment a fost sărbătorit pentru prima dată în anul 2000. Scopul acestuia este de a informa populaţia din întreaga lume cu privire la principala cauză de deces – bolile cardiovasculare. Se estimează că dacă nu se vor adopta măsuri urgente, până în 2030 numărul acestor decese va ajunge la 23 de milioane anual.

Evenimentul sărbătorit la 29 septembrie este organizat la nivel internaţional de World Heart Organization. Această organizație doreşte să contribuie la creşterea gradului de conştientizare a populaţiei globului asupra factorilor de risc ce duc la apariţia bolilor cardiovasculare. Totodată, se dorește o schimbare în atitudinea oamenilor faţă de problema adoptării unui stil de viaţă sănătos.

Potrivit cercetătorilor, se estimează că 80% dintre decesele cauzate de boli cardiovasculare pot fi prevenite. Mai mult, afecțiunile cardiovasculare au un important impact social și economic. De asemenea, aceste afecțiuni pot duce către pierderea capacității de muncă și de întreținere. Totodată, bolile cardiovasculare determină pierderi în economia Uniunii Europene de aproximativ 169 miliarde de euro/an.

Care sunt cele mai comune boli de inimă

Inima omului, care are dimensiunea unui pumn, este cel mai puternic mușchi din organism. Aceasta începe să bată încă dinainte de naștere, cam la aproape o lună de la concepere. În medie, inima bate cam de 100.000 de ori pe zi și contorizează circa 2,5 miliarde de bătăi într-o viață de 70 de ani. Iată care sunt cele mai comune boli de inimă:

  • Boala coronariană – este boala vaselor de sânge care alimentează mușchiul cardiac;
  • Accidentul vascular cerebral se produce ca urmare a întreruperii alimentării cu sânge către creier;
  • Boala cardiacă reumatismală este determinată de deteriorarea mușchiului cardiac și a valvelor cardiace provocate de febra reumatică;
  • Boala cardiacă congenitală apare datorită malformațiilor structurilor cardiace care există la naștere;
  • Anevrism de aorta și disecție – apare în urma dilatării și rupturii aortei;
  • Boala arterială periferică este boala arterelor care alimentează brațele și picioarele;
  • Tromboza venoasă profundă (TVP) și embolism pulmonar.

Principalii factori de risc pentru afecțiunile cardiovasculare sunt:

  • vârsta;
  • fumatul;
  • sedentarismul;
  • obezitatea;
  • diabetul;
  • istoricul familial de boli cardiovasculare.

Modificarea stilului de viață presupune renunțarea la fumat, controlul greutății corporale și o alimentație echilibrată și sănătoasă. De asemenea, trebuie crescut nivelul de activitate fizică corespunzător vârstei și stării generale de sănătate a individului.

Boala cardiovasculară este ucigașul numărul unu din lume astăzi, însă nu trebuie să fie așa. Făcând doar câteva mici schimbări în viața noastră, chiar începând cu Ziua Mondială a Inimii 2020, putem reduce riscul de boli de inimă și accident vascular cerebral.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments