[ad_1]
Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) organizează Ziua Recunoștinței universitare, manifestare prin care întreaga comunitate academică își exprimă gratitudinea față de înaintași și personalitățile remarcabile care și-au pus amprenta pe evoluția a numeroase generații de studenți.
Aflată deja la a treia ediție, manifestarea este programată a avea loc vineri, 3 noiembrie 2023, de la ora 16.00, în Aula Magna „Haralamb Vasiliu și va cuprinde o suită de momente dintre care cea mai importantă va conferința susținută de academicianul Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România. Considerat, în general, ca fiind unul dintre cei mai importanți critici literari români din ultimele decenii, Nicolae Manolescu va vorbi la USV Iași despre recunoștință.
Din programul prevăzut pentru ziua de 3 noiembrie, mai menționăm comemorarea iluștrilor înaintași, acordarea diplomelor de excelență și recitalul susținut de elevi ai Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă”, spectacol la care va lua parte comunitatea academică a USV Iași.
„Astăzi are loc cea de-a treia ediție a evenimentului „Ziua Recunoștinței universitare”. Avem astăzi niște invitați speciali, academicianul Nicolae Manolescu, primarul municipiului Iași Mihai Chirica, iar partea artistic[ este susținută de către elevii Colegiului de Arte Octav Băncilă.
Atenția noastră se îndreaptă astăzi către oamenii devotați domeniului binelui și țării. Personal vreau sa îmi exprim recunoștința față de deschizătorii de drumuri, celor care au pus bazele învățământului agronom ieșean.
Este de datorită noastră, a actualului corp profesoral de cercetare, să consolidăm poziția de primă universitate de științele vieții din România pentru a o integra cât mai strâns în spațiul european al științelor vieții. Toți formăm o mare echipă, toți avem contribuții mai mari sau mai mici și pe toți vă asigur de recunoștința mea.
Se cuvinte sa îi prețuim pe dascălii noștri cât trăiesc.
Să ne bucurăm că unii dintre acești magiștri mai sunt printre noi și încă ne mai pot bucura cu înțelepciunea lor”, a declarat prof. univ. dr. Gerard Jităreanu, rectorul USV Iași.
[ad_2]