luni, decembrie 23, 2024
AcasăSocialUna dintre cele mai mari federații studențești din țară, UNSR, a avut...

Una dintre cele mai mari federații studențești din țară, UNSR, a avut o ședință de lucru la TUIASI

[ad_1]

În cadrul întâlnirii au fost dezbătute subiecte precum strategiile federației pentru următorul an universitar sau noile modalități de promovare ale ligilor membre UNSR. Doi studenți ai TUIASI se află în conducerea uneia dintre cele mai mari federații studențești din țară: Adriana-Mariana Asoltanei, prim-vicepreședinte UNSR, și Stelian-Ioan Tudoriu, vicepreședinte pe zona de Nord-Est.

„Mă bucur să văd că Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași se implică și sprijină activ reprezentarea studențească! La ședință aceștia au tratat subiecte precum strategiile federației pentru următorul an universitar și au pus bazele evenimentului Studențiada 2020, eveniment național ce anul precedent a avut ca temă comemorarea a 30 de ani de la Revoluție. Din universitatea noastră avem 8 asociații studențești membre ale UNSR, care se implică activ în cadrul evenimentelor federației și țin stindardul reprezentării studențești la un nivel cât mai ridicat”, a declarat Ionuț Ursache, Facultatea de Construcții și Instalații, reprezentantul în Consiliul de Administrație al studenților TUIASI.

După cum se poate observa și din imagini, studenții au păstrat integral toate normele de protecție sanitară aflate în vigoare în România: au purtat măști și au păstrat o distanță fizică suficientă în timpul discuțiilor din spațiul închis.

Cum arată studenția prin obiectivul aparatului de fotografiat? Concurs foto #TUIASI 2020

În fiecare an, studenții și profesorii #TUIASI ne arată cum văd studenția, decupată din viața lor de zi cu zi cu ajutorul aparatului de fotografiat sau al telefonului. A venit rândul tău să participi la ediția 2020 a concursului foto devenit tradiție la Universitatea Tehnică. Cele mai bune fotografii vor fi premiate în bani și evidențiate în cadrul unei expoziții organizate de Zilele Universității.

Regulamentul:

Dă like pe Facebook paginii Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași 👍

Postează fotografia sau fotografiile cu care vrei să te înscrii în concurs pe profilul tău de Facebook, cu hashtag-ul #TUIASI, în perioada 26 octombrie – 6 noiembrie (ora 24). Fotografiile trebuie să îți aparțină.

Ai grijă ca fiecare postare să fie publică, nu vizibilă doar pentru prieteni:

Trimite-ne fotografiile printr-un mail la sarbatorim@tuiasi.ro. Acestea trebuie să fie de minim 8 megapixeli și fără watermark. Scrie-ne în mail și categoria la care vrei să le înscrii, titlul fotografiilor și link-ul de Facebook unde le-ai postat. Nu uita să incluzi în mail și numele, prenumele, facultatea (și anul, pentru studenți).

Noi vom alege cele mai bune trei fotografii de la fiecare categorie, iar marți, 10 noiembrie, anunțăm finaliștii.

Departajarea finală se face în funcție de numărul de like-uri pe care fotografiile rămase în concurs le adună până la sfârșitul zilei de sâmbătă, 14 noiembrie.

Luni, 16 noiembrie, anunțăm câștigătorii premiilor I, II și III, pentru fiecare categorie, pe pagina de facebook a TUIASI și pe site-ul Universității.

Te poți înscrie cu mai multe fotografii și la mai multe categorii ale concursului. Este recomandat să le postezi separat pe Facebook, și nu mai multe într-o singură postare, ca like-urile să se contorizeze pe fiecare fotografie în parte.

Cele mai reușite fotografii vor fi premiate în bani și expuse la Iulius Mall.

Categoriile:

  1. La școală – Vrem să vedem școala cum o vezi tu. Trimite-ne fotografiile la care crezi că o să te uiți peste ani, când îți vei aminti cu nostalgie de perioada facultății.
  2. Viața în campus – Nimeni nu știe campusul mai bine ca tine, studentul. Decupează o bucățică din el cu ajutorul aparatului foto sau al telefonului și arată-ne și nouă ce îndrăgești tu cel mai mult la „Tudor”.
  3. Experiențe internaționale – Ai fost student Erasmus sau ai colegi veniți de peste hotare să studieze în Iași? Cu siguranță aveți momente amuzante și frumoase de împărtășit. Vrem să le vedem și noi!
  4. Concursuri, tabere și Zilele Porților Deschise – Ai participat la concursuri studențești, la zile ale porților deschise sau ai amintiri din tabere cu colegii și prietenii? Ce moment mai bun decât Zilele Universității pentru a răsfoi albumele cu fotografii?
  5. Învăț și practic – Sigur ai amintiri din stagiile de practică pe care le-ai făcut la sfârșit de an sau din internship-urile de orice fel la care ai participat. Mai mult, poți să ne arăți la această categorie cum pui în aplicare ce ai învățat la facultate. Nu ezita și înscrie-te cu fotografiile tale în concurs!
  6. Studenții, văzuți prin ochii profesorilor – Dragi profesori, arătați-ne ce vă face să vă îndrăgiți profesia de dascăl la TUIAȘI. Aveți vreun moment alături de studenți pe care vreți să-l împărtășiți? Suntem siguri că aveți fotografii care să „radiografieze” studenția de azi.
  7. Spiritul TUIASI – Orice te duce pe tine cu gândul la viața de student la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași. Dă-ți frâu liber imaginației! De asemenea, și la această categorie invităm cadrele didactice să se înscrie cu fotografiile lor.

Premiile:

• Locul I – 250 de lei
• Locul al II-lea – 150 de lei
• Locul al III-lea – 100 de lei

Sunt 21 de premii în total, câte trei pentru fiecare dintre cele șapte categorii.

Prin înscrierea la concurs, participanții își asumă că fotografiile trimise le aparțin și sunt de acord cu folosirea ulterioară a acestora în materialele de prezentare ale TUIASI.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments