[ad_1]
Joi, 25 februarie 2021, la ora 15.00, în lumina reflectoarelor Platoului BZI LIVE a fost programată o nouă editie-dialog provocatoare, actuală şi de maximum interes! Totul s-a axat pe domeniul care atrage cei mai buni cercetători şi tineri din întreaga lume alături de lect. univ. dr. Cătălin Agheorghiesei, Facultatea de Fizică a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi.
Acesta este şi coordonatorul Departamentului cu specializarea Fizică Tehnologică din cadrul Extensiunii de la Bălţi, Republica Moldova a UAIC. Astfel, despre aceasta entitate, proiectele pe care le derulează acolo, programele de studii şi succesul absolvenţilor de Fizică Tehnologică care au ajuns să aibă job-uri sau să cerceteze la cel mai înalt nivel în întreaga lume s-a abordat alături de lect. univ. dr. Cătălin Agheorghiesei. Pe de altă parte, despre munca şi activitatea pe care o are la Facultatea de Fizică, cercetare, ştiinţa şi tehnica au fost alte aspecte avute în vedere.
Universitarul Agheorghiesei a coordonat echipa de proiect a „Nopţii Cercetătorilor”, eveniment european care, în România, Universitatea „Cuza” este enitatea care implementează întreaga activitate
De menţionat ca universitarul Agheorghiesei a coordonat echipa de proiect a „Nopţii Cercetătorilor”, eveniment european care, în România, Universitatea „Cuza” este enitatea care implementează întreaga activitate. „Noaptea Cercetătorilor”, până în prezent, a atras câteva milioane de vizitatori. Prin intermediul este evenimentul care le oferă oamenilor de ştiinţă posibilitatea de a se conecta cu publicul, iar publicului – oportunitatea de a descoperi lumea ştiinţei şi oamenii din spatele experimentelor inedite. Activitatea s-a desfăşurat în 24 de oraşe din România şi face parte din seria de evenimente finanţate de către Comisia Europeană. Totul – prin Programul Cadru de Cercetare şi Inovare H2020 (2014-2020), acţiunile Marie Sklodowska-Curie. Aşadar, şi despre toate acestea se va dialoga în emisiunea BZI LIVE.
A avut o experienţă la celebrul CERN de la Geneva şi este membru al Centrul de cercetări avansate în fizica plasmei din Iaşi
Lect. univ. dr. Cătălin Agheorghiesei este şi membru al Centrul de cercetări avansate în fizica plasmei din Iaşi. Mai departe, în anul 2015, a avut parte de o experienţă ştiinţifică şi de cercetare la celebrul CERN, the European Organization for Nuclear Research, Geneva – Elveţia. Alături de alţi colegi de la Măgurele, Cluj, Braşov şi Timişoara, a început munca pentru calificarea drept „autor ATLAS”, o recunoaştere oficială a contribuţiei pe care cercetătorii şi-o aduc experimentului ATLAS – fie prin dezvoltarea unor programe software, fie prin proiectarea şi construcţia unui experiment (partea de hardware). La CERN lucrează peste 2.400 de cercetători, ingineri şi personal administrativ din toate colţurile lumii. Lect. univ. dr. Cătălin Agheorghiesei are Studiile doctorale în domeniul Fizicii Plasmei cu aplicaţii pentru Fuziunea Nucleară. Preda şi noţiuni de Prelucrarea datelor, Instrumentaţie, Optică şi Fibre optice.
[ad_2]