[ad_1]
În data de 4 iunie 2021 s-a desfășurat activitatea de formare interdisciplinară cu tema: „Spiritualitate și accente metodico-pedagogice în învățământul primar și gimnazial pentru comunitatea românească de pretutindeni, în contextul digitalizării”, eveniment organizat de Inspectoratul Școlar Județean Iași prin Centrul de Formare pentru Educație Digitală. Activitatea a fost deschisă de doamna Inspector Școlar General, prof. Luciana Antoci.
Cercul cu participare internațională a avut ca invitați din diaspora – Italia, pe domnul conf. univ. Vasile Timiș, Academia di Romania – Roma, cu intervenția „Moștenirea spirituală – cale de regăsire identitară și mijloc de comuniune” și doamna prof. Petronela Strugaru cu tema: „Ora de religie în diaspora românească din Italia „. „Soluții digitale pentru integritate academică – platforme educaționale interactive Google Workspace for Education” au fost prezentate cadrelor didactice de domnii Sorin Guleac – formator, expert soluții IT în educație, Edu Apps, Ștefan Gâlmă- expert soluții IT în educație, Edu Apps.
În partea a doua a evenimentului, participanții au vizionat secvențele metodice aplicative pregătite de colegii profesori, de informatică, religie și învățământ primar. Exemplele de bune practici din proiectul prezentat, “Parteneriat Școală – comunitate locală – Biserica – diaspora”, au adus în prim plan diaspora prin intervențiile doamnelor Mariana Bărgan (Grecia), Liliana Solomon și Ala Cazacu(Republica Moldova).
Lansarea publicației „Digitalizare și Inovaţie – noi abordări pedagogice privind desfășurarea activităților de predare-învățare-evaluare, exemple de bune practici” a marcat finalul evenimentului.
Publicația reunește o serie de resurse ce vor constitui suport și repere pentru cadrele didactice în activitatea la clasă. Aceste resurse au fost realizate urmărind competențele descrise de programele școlare în vigoare și au fost organizate în secțiunea “Exemple de bune practici -Tehnici de dezvoltare a gândirii creative aplicate la ore/ Metode inovative de predare-învățare-evaluare aplicate la orele de Informatică/Instrumente digitale aplicate la orele de Informatică” și secțiunea “Lecția în digital – Proiect didactic”.
[ad_2]