[ad_1]
Chef Florin Dumitrescu ne învaţă cum să facem salata de vinete! A început sezonul ei şi ar fi păcat să nu profităm de faptul că în pieţe găsim o mulţime de vinete. Acest preparat delicios are câteva secrete. Bucătarul de la emisiunea Chefi la cuţite ni le dezvăluie pe toate.
Când nu ştii ce să mănânci, dar ai vrea şi ceva rapid, salata de vinete e o recomanda bună. Ca să o faci repede, ideal e să coci mai multe vinete, într-o zi liberă, să le cureţi, apoi să le depozitezi în frigider. Iar când ai nevoie, numai să le iei şi să le toci mărunt. Află de mai jos cum se face salata de vinete de la chef Florin Dumitrescu.
Reţetă de salata de vinete
Bucătarul menţionat mai sus are destul de multă experienţă în prepararea acestei gustări.
„La începutul meseriei de bucătar am avut o perioadă în care făceam 30-40 de kg de vinete zilnic. Evident, le făceam pe grătar, le scurgeam în sită de plastic, le tocam de mână cu un satâr de lemn și nu le puneam decât lângă roșii proaspete și pâine prăjită.
Doamne, câte vinete am reușit să coc în perioada aceea!!! Și astăzi, dacă simt miros de vinete coapte, nu îmi amintesc decât de diminețile în care porneam grătarul și mă apucam să coc vinete”, a mărturisit Chef Florin Dumitrescu.
Ingrediente:
- 2 kg vinete
- 3 cepe (tocate mărunt)
- 450 ml ulei de floarea soarelui
- sare și piper (după gust)
Mod de preparare:
Mai întâi spala şi şterge vinetele. Apoi încinge grătarul şi pune vinetele pe el, să se coacă. Din când în când întoarce-le pe toate părţile, ca să nu se ardă. În momentul în care încep să pocnească şi iese abur din ele, verifică-le. Posibil să fie gata de copt. Pune-le într-un lighean şi lasă-le să se răcească uşor. În momentul în care poţi să pui mâna pe ele, curăţă-le şi lasă-le la scurs. Toacă-le apoi, cât mai mărunt. Curata ceapa și toac-o şi pe ea mărunt. Amestecă-le bine. Încorporează uleiul foarte uşor. Pune câte puţin, în fir subţire. La final potriveşte gustul de sare şi piper. Dă-o la rece până în momentul servirii.
Sfaturi pentru cea mai bună salata de vinete
Ţine cont de următoarele lucruri:
- vinetele curăţate nu trebuie să ia contact cu nici un fel de metal, pentru a nu oxida. Aşadar, când le cureţi sau când le pui la scurs, asigură-te că foloseşti lighean de plastic sau din lemn;
- pentru tocarea vinetelor coapte foloseşte un satâr de lemn şi un tocător din lemn sau din plastic;
- ceapa nu se toacă la blender. De ce? Pentru că va lăsa apa, iar salata nu va capăta consistenţă ideală;
- foloseşte lingura de lemn când amesteci vinetele cu ceapă.
De ce să mănânci salată de vinete? Pentr că te poate ajuta la slăbit. Ideea este să pui foarte puțin ulei în ea. Iar când o consumi, să folosești crutoane puține sau pâine prăjită, cu cât mai puține calorii. Spre exemplu, când ții un regim hipocaloric, ai putea strecura în meniu salata de vinete.
[ad_2]