joi, mai 2, 2024
AcasăCulinarCiorbă de perişoare ca la bunica. Cum faci perișoarele pufoase

Ciorbă de perişoare ca la bunica. Cum faci perișoarele pufoase

[ad_1]

Un castron de ciorbă de perișoare ca la bunica este un adevărat răsfăţ pentru papilele gustative. Dacă pui alături şi o lingură de smântână şi ardei iute, poţi spune că e maximum de deliciu. Câte case, atâtea ciorbe. De ce? Pentru că fiecare gospodină are reţeta ei de ciorbă.

În acest material îţi oferim o reţetă clasică de ciorbă de perişoare ca la bunica, dar şi trucuri pentru ca bulgăraşii din oală să iasă pufoşi şi cât mai gustoşi. Lista de ingrediente nu conţine ceva foarte specific. Dimpotrivă, ingredientele de la această ciorbă pot fi utilizate şi pentru alte reţete de borş. Spor la gătit şi poftă bună!

Ingrediente pentru ciorbă:

  • 2 morcovi
  • 1 ceapă
  • 1 ardei
  • o bucăţică de țelină
  • 500 ml suc de roșii / un borcan de roșii cuburi
  • borș de putină
  • pătrunjel verde, proaspăt tocat
  • leuștean
  • sare

Ingrediente pentru perişoare:

  • 500 gr carne tocată
  • 50 grame orez (neapărat cu bob rotund)
  • 1 ceapă
  • 1 ou
  • pătrunjel
  • mărar
  • sare
  • piper negru, proaspăt râşnit

Mod de preparare ciorbă de perișoare ca la bunica:

Mai întâi pregăteşte perişoarele. Amestecă ceapă şi carnea în robotul de bucătărie. Adaugă apoi orezul şi restul ingredientelor şi amesteca cu mâna. Omogenizează cât mai bine. Încorporează şi o lingură de apă rece. Astfel te asiguri că perişoarele vor ieşi cât mai aerate şi mai pufoase. Lasă-le deoparte şi ocupă-te de ciorbă.

Spală legumele, apoi toacă-le la mărimea dorită şi pune-le într-o oală cu apă. Lasă-le să fiarbă în jur de 15 minute. Adaugă apoi perişoarele, făcute în prealabil. Lasă să fiarbă încă 15-20 de minute. În momentul în care orezul din perişoare e fiert, incorporează borsuld e puţină şi sucul de roşii. Lasă să dea un clocot, potriveşte de sare şi opreşte focul. La final presară verdeaţa tocată mărunt. Servește-o, după preferințe, inclusiv cu ceapă verde.

Cum faci perişoare moi şi pufoase:

Sfaturi pentru o delicioasă ciorba de perişoare ca la bunica:

  • toate ingredientele trebuie să fie cât mai proaspete, mai ales oul şi carnea;
  • carnea trebuie cumpărată dintr-o sursă sigură, de la o măcelări de încredere;
  • foloseşte carne cu cât mai puţină grăsime. Astfel nu se vor desface perişoarele în timpul fierberii. Aşadar, ideală este carnea cât mai macră;
  • ca să iasă cât mai fină pasta pentru perişoare, dă carnea şi ceapa prin robotul de bucătărie sau printr-un tocător electric. Îți va fi mult mai ușor așa;
  • orezul trebuie spălat şi pus câteva minute la umflat;
  • omogenizează foarte bine compoziţia pentru perişoare. Astfel, acestea vor fi pufoase;
  • perişoarele trebuie făcute cât mai mici. În timpul fierberii, orezul se va umfla şi îşi vor mări volumul, oricum.

Pentru zilele în care nu știi ce să mai gătești, noi îți propunem și niște perișoare cu sos de dovlecei, ficat de porc la cuptor pentru cel de-al doilea fel, iar ca desert o porție bună de prăjitură tăvălita cu cocos. Rețeta de mai sus este ideală inclusiv pentru Moșii de toamnă. Poți face mai multe porții, le pui in caserole speciale, apoi le împarți celor nevoiași, de sufletul celor adormiți din familie. Cu siguranță, pomana ta va fi bine primită.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments