[ad_1]
Cu prilejul zilei mele de naștere, ca să mă exprim în termenii cărții de vizită a unui demnitar ajuns doctor prin plagiat, colegii de la Evenimentul zilei mi-au făcut un cadou.
Nu, nu e vorba de un yaht, de o mașină, nici măcar la un ceas elvețian, ca să mă refer la ceea ce se dă de obicei cadou în lumea înaltă, ci de o amintire prețioasă. Cea a editorialului semnat de mine în Evenimentul zilei din 24 iunie 1992, la două zile de la apariția primului număr a Evenimentului zilei.
Îl reproduc împreună cu frumoasele rînduri ale Simonei Ionescu, cea care a redescoperit acest editorial, printre altele trecere în revistă a ecoului produs în lumea românească de apariția Evenimentului zilei.
Cadoul EVZ pentru cel care a fondat ziarul care a rezistat tuturor mizeriilor. La mulți ani, Ion Cristoiu! (Simona Ionescu)
Astăzi e ziua maestrului nostru Ion Cristoiu, fondatorul ziarului Evenimentul zilei, cel care prin politica sa editorială a schimbat fața presei din România, închistată încă în canoanele comuniste. A împlinit 74 de ani, dar are peste 55 de ani de când scrie.
Ion Cristoiu scrie ca jurnalist, ca scriitor, ca istoric, iar în ultimii 15 ani a făcut sau a participat ca analist politic la emisiuni tv. Indiferent unde l-a purtat viața profesională, domnia sa este legat puternic de Evenimentul zilei, aidoma multor ziariști, foști și actuali, care au învățat meserie în redacția pe care a condus-o. În numele lor, îi urez La mulți ani!, să fie sănătos ca să aibă puterea să scrie zilnic, așa cum o face de 32 de ani, pentru a păstra pentru istorie clipa evenimentului zilnic.
Și pentru că trebuie să-i facem și un cadou de aniversare, m-am gândit să-i ofer maestrului, dar mai ales publicului mai tânăr, unul dintre primele editoriale semnat de Ion Cristoiu în ziarul pe care l-a fondat și tocmai îl lansase pe piață. Cred eu că are o anume semnificație și pentru starea presei de azi și nu numai.
Ziarul Evenimentul zilei a apărut în 22 iunie 1992. A fost o nebunie mediatică. Publicul a reacționat imediat, ziarul s-a vândut ca pâinea caldă. Era altceva între zecile de publicații de pe tarabă. Eu i-am zis „lebăda neagră”, deși pe frontispiciu trona o mare bulină roșie. În numărul din 24 iunie, Ion Cristoiu a scris un editorial – nr 2 – despre „primirea” de excepție pe care au făcut-o colegii de breaslă noului ziar care spărgea tiparele.
De ce am ales editorialul intitulat „EVZ, un produs al Serviciilor”? Pentru că acei care șușoteau în 1992 prin colțurile redacțiilor lor, mestecând și apoi împrăștiind această bârfă, sunt dintre cei care și azi servesc (ei sau oamenii formați de ei!) Serviciile sau o parte a lor. Iar aici nu mă refer la Adrian Păunescu și Corneliu Vadim Tudor.
Îl las pe domnul Ion Cristoiu să redea episodul istoric al apariției Evenimentului zilei, atât de actual și azi prin atitudinea multor personaje care au transformat presa într-o entitate aservită.
De aceea, am răsfoit şi eu jurnalele din 23 iunie 1992, pentru a vedea, ca să mă exprim în termenii Secţiei de Propagandă a C.C. al P.C.R., cum se reflectă în presă apariţia Evenimentului zilei.
Am luat mai întîi publicaţiile amice. Din mai multe, doar cîteva au consemnat ieşirea pe piaţă a unui nou cotidian. Cele care au catadicsit s-o facă au arborat o politeţe de rutină. Parcurgînd felicitările şi urările monotone, scrise în limba de lemn a protocolului, am remarcat încă o dată cît de trist poate fi entuziasmul mecanic, formal. Reţinerea colegilor de breaslă e lesne de înţeles. Spaţiul cotidienelor e suprasaturat. În vagonul strîmt, cu căldură înăbuşitoare, în care călătoresc spre cititori ziarele noastre, nu mai e nici un loc. Sosirea neaşteptată a unui nou călător nu poate să stîrnească decît priviri posomorîte.
Am trecut, apoi, la publicaţiile adversare. Aici, surpriză de proporţii. Apariţia Evenimentului zilei a provocat o furtună de sentimente. Presa naţionalist-comunistă, cel puţin, a văzut în noul cotidian un eveniment la fel de tragic ca şi dezmembrarea României. Ziarul Dimineaţa de marţi, 23 iunie 1992, prin pana lui Adrian Păunescu, se indignează pe aproape o jumătate de pagină. Poetul-furnal ne-a citit şi, cu iuţeala-i caracteristică, a tras o concluzie: apariţia pe piaţă a Evenimentului zilei e rezultatul unui efort comun al serviciilor secrete interesate în destabilizarea României.
Nu altceva scrie Corneliu Vadim Tudor în România Mare. Argumentul? Primul număr al cotidianului radiografiază la rece fanteziile dlui Gheorghe Funar, cel care a declarat că a spune oraşului de pe Someş Cluj şi nu Cluj-Napoca, aşa cum a decretat Ceauşescu, înseamnă a fi vîndut ungurilor.
În comicăriile primarului de Cluj, jurnaliştii de la Dimineaţa şi România Mare văd, cum era şi de aşteptat, expresia celui mai autentic şi viguros românism. N-are nici un rost să intrăm în controversă pe această temă cu publicaţiile respective. Pentru că bietul primar de Cluj, care se visează ziua în amiaza-mare Horia şi Avram Iancu la un loc, e o mică diversiune în oceanul de diversiune al perioadei postdecembriste.
Scenariul e cunoscut.
Un nebun dă cu piatra în baltă. Toţi de pe margine se sperie la gîndul că se vor face valuri mari. Şi înainte de a se trezi toţi la realitate, înainte de a-şi da seama că valurile nu sînt decît nişte vălurele, vine dl Ion Iliescu şi-l potoleşte pe cel cu piatra. Domnul preşedinte are astfel un nou prilej de a trece drept garantul liniştii noastre.
Ca să fiu sincer, primirea făcută de naţional-comunişti onorează un cotidian precum Evenimentul zilei.
A crede şi a susţine că apariţia unui ziar se înscrie într-un scenariu european şi planetar înseamnă a-i recunoaşte involuntar importanţa. Oricum, explozia de indignare a Dimineţii şi a României Mari e preferabilă primirii placide făcute de alte publicaţii. În delirul lor, Adrian Păunescu şi Corneliu Vadim Tudor dovedesc încă o dată că adversarii sînt mult mai respectuoşi decît amicii.
(24 iunie 1992)
[ad_2]
