[ad_1]
Agenția Națională de Integritate anunță că Sorin Oprescu, fostul primar al Capitalei, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada ianuarie 2018 – iunie 2020, când era șef de secția la Spitalul Universitar.
„OPRESCU MIRCEA SORIN, fost Șef Secție în cadrul Spitalului Universitar de Urgență București, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 03 ianuarie 2018 – 15 iunie 2020, întrucât a deținut și exercitat simultan cu funcția de Șef Secție – Clinica Chirurgie Generală IV din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București și funcția de Manager al unui proiect finanțat din fonduri europene al cărui beneficiar a fost Spitalul Universitar de Urgență București, încălcând astfel prevederile art. 178, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 95/2006”, anunță ANI.
Condamnat definitiv pentru corupție
Pe 13 mai 2022, Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv la 10 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.
Este vorba de dosarul în care Oprescu este acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din acte de corupţie.
Oprescu a plecat din ţară înainte de a fi pronunţată sentinţa, fiind localizat în Grecia, de unde autorităţile acestei ţări refuză să-l extrădeze.
Instanța supremă i-a respins definitiv, miercuri, recursul în casație. Reamintim că Oprescu se află în Grecia, unde instanța a respins cererea României de extrădare a fostului primar, aflat în libertate după ce a plătit o cauțiune de 5.000 de euro. Instanța supremă a respins ca nefondate recursurile în casație formulate de Sorin Oprescu și de către ceilalți inculpați în acest dosar.
„Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii Albu Romeo, Popa Bogdan Cornel, Şupeală Florin, Oprescu Sorin-Mircea, Bengalici Claudiu şi Niţă Ion împotriva deciziei penale nr. 575/A din data de 13 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bucureşti – Secția I penală. Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat”, a decis Înalta Curte de Casație și Justiție.
Hotărârea instanței este definitivă.
[ad_2]