miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăCulinarArdei cu varză la murat. Rețeta bunicii pentru cele mai bune murături

Ardei cu varză la murat. Rețeta bunicii pentru cele mai bune murături

[ad_1]

În plin sezon de toamnă, gospodinele pregătesc pentru cămară niște ardei cu varză la murat. Acest deliciu este ușor de făcut, iar dacă ținem cont de câteva trucuri simple, la final ne vom încânta papilele gustative cu un preparat desăvârșit. Când vine vorba de savuroasele murături la borcan pentru iarnă, doamnele se întrec în tot felul de rețete inedite și gustoase. Iată rețeta bunicii pentru cele mai bune murături.

Ardei cu varză la murat

Pentru sezonul de iarnă, gospodinele pregătesc multe bunătăți. Nelipsite din cămară sunt murăturile, aromatele dulcețuri de fructe sau delicioasele borcane cu zacuscă. Când vine vorba de murături, doamnele țin cont de câteva secrete din rețeta bunicii pentru ca murăturile să fie gustoase, acrișoare și să își păstreze proprietățile cât mai mult timp.

Delicioasele murături pot fi servite alături de alte bucate alese și sunt ideale la mesele festive. De aceea, este important să știm cum să pregătim corect saramura pentru murături, dar și ingredientele ce nu trebuie să lipsească pentru a obține un preparat culinar desăvârșit.

Dacă vrem să pregătim acasă niște murături aromate și cu un aspect deosebit atunci ideali sunt ardeii cu varză la murat. Cu siguranță aceste murături vor fi pe placul tuturor celor de la masă.

Din cămară nu trebuie să lipsească și zarzavatul pentru iarnă cu roșii și ardei capia. Acest deliciu ne ajută să obținem cele mai bune ciorbe, ca în vremea de odinioară.

Ardeii cu varză la murat sunt gustoși, aromați și pot fi serviți alături de o friptură delicioasă la cuptor sau împreună cu alte preparate culinare savuroase.

Cum să pregătești acasă cele mai bune murături după rețeta bunicii

Pentru a pregăti ardei cu varză la murat vom avea nevoie de 20 de ardei grași, 2 verze potrivite, 3 morcovi, 1 păstârnac, 1 țelină, mărar uscat, 3 bucăți de hrean, 2 ardei iuți, frunze de țelină, sare și 2 lingurițe de boabe de muștar.

Mai întâi se spală și se curăță ardeii de cotoare și semințe. Ardeii se pregătesc ca și cum ar urma să fie umpluți. După aceea se spală și se curăță toate rădăcinoasele apoi se dau prin răzătoare. Varza se taie fideluță și se amestecă apoi cu rădăcinoasele date prin răzătoare. Se adaugă ulterior 2 linguri de sare și se amestecă din nou, apoi se scurge zeama lăsată.

Ardeii grași se umplu cu amestecul din varză și rădăcinoase, iar în loc de capace se pun felii de morcov și frunze de țelină. Când ardeii grrași sunt umpluți, se așază în borcane mari, unul lângă altul, iar între ei se pun bucățele de hrean, frunze de mărar uscat și frunze de țelină. Pentru a oferi murăturilor un plus de savoare și un gust ușor picant, putem pune și câte un ardei iute în borcan împreună cu boabele de muștar.

După aceea, se pregătește saramura. Într-un litru de apă clocotită se pune 40 g de sare și se toarnă peste ardei. Se închid borcanele cu capace și se învelesc cu prosoape groase. Se lasă la răcit apoi se depozitează borcanele cu murături în cămară la loc uscat și răcoros.

Ardeii cu varză la murat sunt extrem de gustoși, iar dacă ținem cont de câteva trucuri din rețeta bunicii, la final vom obține niște murături de casă delicioase. Aceste murături dulci-acrișoare sunt nelipsite de la masă și pot fi servite alături de numeroase bucate alese.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments