miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăNationalAvion civil, interceptat de două avioane F16, în spațiul românesc – VIDEO

Avion civil, interceptat de două avioane F16, în spațiul românesc – VIDEO

[ad_1]

Două avioane militare au fost văzute de locuitorii din Drobeta Trunu Severin, miercuri seară, survolând oraşul la altitudine mică, înainte de a se înălţa pentru a intercepta, aparent, o altă aeronavă. Evenimentul a avut loc în jurul orei 19. Surse militare au precizat pentru Adevărul că a fost vorba de o aeronava civilă care a pătruns ilegal în spaţiul aerian al României şi a fost escortată de doua F16 ale Forţelor Aeriene Române.

Un avion civil a intrat ilegal în spaţiul aerian al României dinspre Ungaria şi a părăsit spaţiul aerian ieşind prin Bulgaria. O grupă de luptă a Forţelor Aeriene Române, formată din două aeronave F16, a fost trimisă pentru a intercepta şi a escorta aeronava civilă care nu avea drept de zbor deasupra României.

Potrivit sursei citate, locuitorii oraşului de la frontiera cu Serbia au fost alertaţi de zgomotul puternic făcut de mai multe avioane militare. Pe reţelele de socializare au  apărut filmuleţe în care par a fi vizibile două avioane F16. Martorii spun că acestea au zburat iniţial la o altitudine de sub o mie de metri, iar ulterior au urcat, aparent urmărind un al treilea avion.

Autorităţile statului nu au emis deocamdată nicio informare referitoare la incident.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments