sâmbătă, decembrie 28, 2024
AcasăTurismBulgarii, în topul turiştilor străini care au venit în România anul trecut

Bulgarii, în topul turiştilor străini care au venit în România anul trecut

[ad_1]

Conform Institutului Naţional de Statistică (INS), bulgarii au fost anul trecut cei mai numeroşi turişti străini care ne-au vizitat ţara. Din totalul de 96,2% al turiştilor proveniţi din ţări europene, turiştii bulgari reprezintă 26,2% dintre ei, fapt ce-i clasează în top. Alături de Bulgaria, în 2020, turiştii străini care şi-au făcut concediul pe meleagurile mioritice provin din ţări europen ca Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Turcia sau Polonia.

În 2020, sosirile vizitatorilor străini din ţările Uniunii Europene au fost mult în scădere fără de anul precedent, fapt care arată că anul 2020 a fost cel mai prost an pentru turismul mondial. În cifre, anul trecut s-au înregistrat 2.592.800 sosiri vizitatori din ţările Uniunii Europene (51,6% din total sosiri), în scădere cu 56,9 % faţă de anul anterior.

Bulgarii, în topul turiştilor străini care au venit în România în 2020

Cei mai mulţi vizitatori străini au venit anul trecut în România din ţări situate în Europa (96,2%), ponderea cea mai mare aparţinând vizitatorilor din Bulgaria (26,2%), conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

De altfel, topul primelor 6 locuri, după ponderea în numărul total de sosiri, este ocupat de ţări situate în Europa: Bulgaria (25,2%), Republica Moldova (16,5%), Ucraina (13,2%), Ungaria (9,6%), Turcia (7%) şi Polonia (4%).

Potrivit INS, numărul de sosiri al vizitatorilor străini înregistraţi la punctele de control de la frontierele României a fost anul trecut de 5.022.700, în scădere cu 60,8% faţă de cel înregistrat în 2019.

Sosirile vizitatorilor străini din ţările Uniunii Europene au fost în scădere faţă de anul 2019. Anul trecut s-au înregistrat 2.592.800 sosiri vizitatori din ţările Uniunii Europene (51,6% din total sosiri), în scădere cu 56,9 % faţă de anul anterior.

Comparativ cu 2019, cele mai mari scăderi ale numărului de sosiri au fost ale vizitatorilor din Australia, Oceania şi alte teritorii (89,8%), America (85,5%), Asia (76,9%), Europa (59,3%) şi Africa (59,1%).

Punctele de control la trecerea frontierei unde s-au înregistrat cele mai multe sosiri ale vizitatorilor au fost Giurgiu (669.300 sosiri), Calafat (551.700 sosiri), Otopeni (500.000 sosiri) şi Nădlac II (459.100 sosiri).

Transportul rutier a fost anul trecut cel mai utilizat de vizitatorii străini pentru a călători în România. Comparativ cu anul anterior, în ceea ce priveşte sosirile vizitatorilor străini în România, în 2020 s-au înregistrat importante scăderi în transportul aerian, respectiv cu 75,1%, şi în cel feroviar, cu 69,8%.

În 2020, sosirile în structurile de primire turistică s-au înjumătăţit

Anul trecut, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 6,335 milioane, în scădere cu 52,3% faţă de anul anterior, 92,8% din acestea aparţinând turiştilor romani şi doar 7,2% au reprezentat turişti străini, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (78,4% din total turişti străini), iar dintre aceştia 74,2% au fost din ţările Uniunii Europene.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în anul 2020 au însumat 14,445 milioane, în scădere cu 51,6% faţă de cele din anul 2019.

Din numărul total de înnoptări, în anul 2020 înnoptările turiştilor romani în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 93,1%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au fost de 6,9%.

În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (77,2% din total turişti străini), iar dintre aceştia 73% au fost din ţările Uniunii Europene.

Durata medie a şederii în anul 2020 a fost 2,3 zile la turiştii romani şi de 2,2 zile la turiştii străini.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments