marți, aprilie 23, 2024
AcasăNationalCâștiguri uriașe ale patronilor din azilurile groazei. Din 30.000 de euro încasați...

Câștiguri uriașe ale patronilor din azilurile groazei. Din 30.000 de euro încasați lunar, pentru bătrâni se cheltuiau 4-5000

[ad_1]

Dezvăluirile unui martor sub acoperire arată că patronii de la azilurile groazei din Ilfov făceau profituri uriașe de pe urma bătrânilor care erau lăsați nemâncați și fără tratamente. În plus, se pare, potrivit datelor din referatul procurorilor, nici angajații nu erau plătiți sau li se dădeau sume mici pentru munca pe care o prestau.

„Beneficiarilor nu le este asigurată asistența medicală de care aceștia au nevoie, având vedere afecțiunile cronice de care suferă, care sunt și de altă natură decât cea psihiatrică, de asemenea nu le sunt administrate medicamentele de care au nevoie conform prescripțiilor medicale. Situația este cauzată de lipsa medicamentelor, întârzierea prescrierii acestora ori după caz neglijența angajaților care omit să le administreze sau nu cunosc cum să le administreze având în lipsa de pregătire de specialitate.

Totodată din probatoriul administrat până în prezent a mai rezultat că beneficiarii nu au fost consultați de medici specialiști pentru afecțiunile cronice de care suferă, întrucât contractele încheiate cu aceștia sau cu diverse clinici medicale sunt fictive, rolul acestora fiind să asigure îndeplinirea condițiilor pentru licențiere. Astfel orice problemă medicală fără caracter de urgență, care ar fi putut fi gestionată în cadrul centrelor, este rezolvată doar prin apelarea serviciului de urgență 112, prin intermediul personalului medical de la ambulanță.

Această practică este de natură să reducă cheltuielile pe care membrii grupului infracțional ar trebui să le facă în numele beneficiarilor, întrucât toată asistența medicală este asigurată de instituțiile statului (ambulanța, spitale) deși acest aspect ar fi trebuit să fie asigurat de asociație, în calitatea sa de furnizor de servicii sociale, din sumele de bani decontate în numele beneficiarilor.

De asemenea, membrii grupării infracționale simulează starea de legalitate privind acordarea unor servicii medicale în regim ambulatoriu, atât prin încheierea contractelor de prestări servicii / de colaborare cu cu personal medical de specialitate dar și prin întocmirea de documente din care să rezulte că aceștia acordă consultații paraclinice periodice, activități ce nu au loc în fapt.

De asemnea a mai rezultat faptul că angajații cunosc faptul că G. Ș. C. împreună cu fratele său realizează profituri considerabile ca urmare a exploatării beneficiarilor, (folosind expresia sunt puși pe căpătuit) astfel aceștia fac propriile calcule, ajungând la concluzia că G. Șt. C. face cheltuieli minime și plătește salarii derizorii atât lor cât și medicilor specialiști, astfel că dintr-un total estimat de aceștia de 30.000 de euro încasați lunar, acesta nu cheltuiește mai mult de 4000-5000 de euro în interesul și pentru îngrijirea și oferirea de servicii beneficiarilor, plata chiriei și a salariilor, fapt ce conduce la situația teribilă existentă la nivelul centrului, iar restul sumelor reprezintă profitul acestora”, se precizează în referatul anchetatorilor.

Stenograme incendiare

Discuțiile purtate între angajații și patronii azilului sunt de-a dreptul revoltătoare. Bătrânii cer medicamente, dar nu li se dau.

DOMN: Mă doare burta rău!

A. C: Și ce vrei, mă, dacă tu mănânci, ce să-ți dau, păi ce dracu să-ți dau de burtă?

DOMN: N-ai un calmant, ceva?

A. C.: Da, am calmante, de unde, fac eu calmante, ia lăsați-mă, fă…

………

C. C: A venit s-o ia p-aia?

A. C.: Nu!

C. C: Cred, cred că m-am întâlnit, dacă aia e o ambulanță d-aia mică, mică!

A. C.: Aha…

C. C: Cred că m-am întâlnit cu ea pe drum, dacă o fi aia!

A. C: Au terminat de mâncat și când mă uit, zic, de medicamente, Doamne…păi dacă ăștia te zăpăcesc de cap…

C. C.: Păi da, că eu am ieșit din cabinet, m-am dus după A…

A. C.: Da, da…

C. C.: Și așa mai departe, că le apucă atunci când plec, că d-aia zic mereu, să fiu liniștită când plec, că dacă te zăpăcesc așa, uiți, dracu, toate alea, am lăsat, îți dai seama, cutia cu medicamente în cabinet!

A. C.: Da…

C. C.: Aia e, când o veni șefu’ pentru diseară!

A. C.: Da, mamă, da…

C. C.: De prânz, îi zici că le-am dat!

………

G. D.: Da, frate!

G. Ș. C.: Nu vrea, mă, ăsta, să le ia!

G. D.: Să le ia, mă, dă-i-le cu japca, cum să nu le ia, că îl ia mama dracu!

G. Ș. C.: Nu vrea, nu auzi, ce vrei să-i fac? (Se adresează pacientului respectiv: Vino încoace, hai, ia pastilele…hai, vino încoace, nu mai face d-astea cu mine, că mă faci, păi îmi pierd eu cumpătul cu tine!)

Pe fundal se aude vocea pacientului respectiv, aflate în apropierea numitului G. Ș., notat în continuare cu DOMN.

DOMN: Lăsați-mă în pace…

G. Ș. C.: (Se adresează pacientului respectiv: Hai, ia-ți-le!)

DOMN: Nu mai trageți de mine că vă dau în judecată!

G. Ș. C.: (Se adresează pacientului respectiv: N-are nimica, dă-mă în judecată! Ia pastilele, te rog frumos!)

DOMN: Nu le iau, nu le iau cu forța!

G. Ș. C.: (Se adresează pacientului respectiv: Păi dacă eu vorbesc cu medicul acuma și zice să le iei, tu de ce zici că nu le iei?)

DOMN: Păi să mă ducă la Obregia să dau testul psihologic!

G. Ș. C.: (Se adresează pacientului respectiv: Hai, mă, lasă-mă cu testul tău psihologic, ia-ți pastilele!)

G. D.: Du-te dracu de nebun!

G. Ș. C.: Păi n-am, mă, ce să-i fac, decât să sun să-l ia la Bălăceanca, ce să-i fac altceva?

G. D.: Păi nu ai documentele, cheile sunt la mine!

G. Ș. C.: Ce?

G. D.: Cheile sunt la mine, de la cabinet…vezi dacă poți, dacă nu, o să ajung eu și vezi ce le ia el pe toate!

G. Ș. C.: Hai, bine!

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments